Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Saracii Adjudului au ramas de izbeliste

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 22 septembrie 1999 ·

Peste 800 de adjudeni sint someri, iar altor 5100 de persoane le-a expirat ajutorul de somaj si alocatia de sprijin La ora actuala, in Adjud sint peste 800 de persoane care primesc ajutor de somaj sau alocatie de sprijin. Insa si mai grav este faptul ca 5110 oameni nu mai au nici aceste indemnizatii. Din someri, ei au devenit persoane fara nici un venit o data cu expirarea drepturilor respective. Astfel, nu este de mirare ca aproape 300 de familii adjudene nu au venitul zilnic asigurat. Pentru acestia si pentru multi altii, bugetul local echivaleaza cu o sursa de salvare spre care isi indreapta sperantele. Din nefericire, insa, Primaria nu-i poate ajuta prea mult pe acesti saraci. Fondurile extrem de mici de care dispune municipalitatea nu permit plata ajutorului social decit de doua ori pe an. In aceste conditii, in august abia au fost platite sumele restante din luna aprilie a anului trecut, iar cererile pentru ajutoare de urgenta sint cu greu satisfacute. O alta problema sociala cu care se confrunta Primaria Adjud este lipsa locuintelor si a spatiilor de locuit. Pentru ca nu au posibilitati materiale sa-si cumpere un apartament sau macar sa locuiasca cu chirie, oamenii saraci vin tot la primarie sa ceara un acoperis deasupra capului. Raspunsul este aproape mereu acelasi. "N-avem!". Pentru a rezolva o parte din aceste probleme sociale, Primaria a obtinut un program de masuri active "Servicii de creare de locuri de munca in cadrul comunitatii" - prin care 16 oameni au fost angajati pentru sase luni. In acelasi scop, la Primarie se tin cursuri de operator calculator si 112 familii sarace au primit pamint pentru a-l cultiva. La aceste masuri se adauga si cele 20 de locuinte si spatii de locuit care au fost repartizate familiilor tinere lipsite de posibilitati materiale. Cu toate acestea, masurile respective nu rezolva decit partial si unele doar temporar multitudinea

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 8 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 7 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 6 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 13 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 7 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 5 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

9°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°