Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un cadet australian şi-a violat o colegă ca să fie „acceptat” de ceilalţi marinari. De ce n-a reacţionat femeia

Publicat in Gandul, marți 13 septembrie 2011 ·

Un cadet australian, care s-a filmat cu telefonul mobil în timp ce viola o femeie care dormea, a declarat că a făcut acest gest pentru a fi "acceptat" de colegii săi din Marină, scrie BBC.

Dezvăluirile au fost făcute de Keith Calvert (24 de ani), care luna trecută a pledat vinovat pentru fapta sa.

Avocatul său a declarat că filmarea violurilor, care sunt apoi arătate colegilor în semn de laudă, reprezintă un lucru comun în baza unde este detaşat australianul.

Victima nu a ştiut că a fost violată

BBC scrie că, în timpul filmuleţului făcut cu telefonul mobil, Calvert ridică ambele degete mari înspre cameră, semn că totul e OK.

Totul s-a petrecut în Melbourne, în 2009, după ce Calvert şi cinci colegi de-ai săi din Marină au băut foarte mult alcool.

Victima nu a aflat că a fost violată decât în momentul în care mai mulţi apropiaţi i-au spus de existenţa filmuleţului.

"În bază, era un adevărat cult al băuturii, al exploatării sexuale, al filmării cu telefonul mobil şi al lăudăroşeniei. Calvert era disperat să fie acceptat de ceilalţi marinari, astfel că a îmbrăţişat din toată inima stilul lor de viaţă", a declarat avocatul cadetului.

Calvert îşi va afla pedeapsa vineri.

Abuzarea colegelor, un fenomen în cadrul întregului Departament de Apărare din Australia

Între timp, o comisie guvernamentală anchetează un caz similar, produs în cadrul Academiei Forţelor de Apărare Australiene. Acolo, doi cadeţi au fost acuzaţi că şi-au filmat pe ascuns o colegă, în timp ce întreţinea relaţii sexuale, după care au pus filmuleţul pe internet.

Aceste două cazuri, dar şi multe altele, ridică semne de întrebare asupra modului în care sunt trarate femeile din cadrul departamentului de apărare al Australiei.

Toate abuzurile sexuale care implică militari australieni vor fi strânse într-un studiu. Cercetarea ar fi trebuit publicată

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 2 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 48 minute
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum o ora
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Numărul incidentelor antisemite la nivel mondial a atins un „maxim istoric”, potrivit unui raport internaţional

HotNews acum 25 minute
Numărul incidentelor antisemite înregistrate în 2023 a fost mult mai mare decât în 2022, în majoritatea ţărilor cu minorităţi evreieşti semnificative. În Franţa, numărul atacurilor antisemite a crescut de la 436 în 2022 la 1.676 în 2023, potrivit ra

Netanyahu anunţă închiderea Al-Jazeera în statul evreu

News.ro acum o ora
Guvernul israelian a "decis în unanimitate" că postul qatarez Al-Jazeera va fi "închis în Israel", a anunţat premierul Benyamin Netanyahu într-un mesaj pe X, fără a da mai multe detalii despre măsurile luate. Ministrul israelian al Comunicaţiilor, S

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 9 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum o ora
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

O ambulanță aflată în misiune a luat foc în noaptea de Înviere, în Mureș

Radio Mures acum 3 ore
În jurul orei 23:30, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină la un incendiu produs la nivelul compartimentului motor a unei autospeciale de transport victime, pe DJ 152A între localitățile Band și Berghia. A intervenit Detașamentul de Pom

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°