Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guşă, ex-consilierul lui Geoană: Există o "oaste" în PSD, gata de un nou partid

Publicat in Adevarul, vineri 11 noiembrie 2011 ·

Fostul consilier al lui Mircea Geoană, Cozmin Guşă, a vorbit vineri, într-un interviu luat de dcnews.ro, despre culisele luptei din PSD pentru supremaţie, indicând triada Ponta - Geoană - baronii locali ca fiind cheia acestei ecuaţii.

Fost consilier al lui Mircea Geoană în campania prezidenţială din 2009 şi fost secretar general al PSD în 2003, pe vremea când partidul era condus de Iliescu-preşedinte şi Năstase - premier, Cozmin Guşă a explicat, potrivit sursei citate:

"Există o mică masă critică de oameni interesaţi să îl trimită pe Geoană în afara partidului, pentru ca apoi să îl urmeze. Există câţiva oameni care ar dori să plece, dar ar dori să plece într-un grup tocmai pentru ca să poată să îşi negocieze apoi altceva sau să poată să coaguleze rapid o altă formaţiune politică care să conteze într-o negociere cu altcineva pe partea stângă".

"Geoană avea în spatele lui o oaste de strânsură anti Ponta, nu pro Geoană, iar prin poziţionarea lui Iliescu şi Năstase în această variantă anti Ponta, mare parte din oastea de strânsură a lui Geaonă, s-a mutat în spatele ăstora în mod conjunctural", a adăugat Cozmin Guşă.

Mircea Geoană ar putea înfiinţa un nou partid de centru-stânga, au declarat, luni, pentru "Adevărul", surse apropiate preşedintelui Senatului. Unul din numele vehiculate pentru noul partid al lui Mircea Geoană este "Noua Stângă". Noul partid ar fi cooptat deja trei preşedinţi de Consilii Judeţene, şase preşedinţi de filiale PSD din Moldova şi sudul ţării şi aproximativ 15 parlamentari, au declarat sursele apropiate de Geoană.

Ponta, şantajat de baroni

În ceea ce priveşte soarta lui Ponta în cazul unui conflict cu Geoană la Comitetul Executiv Naţional, Guşă a spus: "(...) Pentru ca baronii să îl susţină (pe Victor Ponta, n.red.) la Comitetul Executiv de la finalul lunii noiembrie, va trebui să cedeze. Iar dacă până acu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum o ora
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 47 minute
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Cod galben de vânt puternic, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă seară / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum o ora
ANM anunţă cod galben de vânt puternic, sâmbătă, până la ora 19.00, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei. Şi în celelalte zone ale ţării vântul va sufla cu putere, iar în Bucureşti sunt posibile ploi. ”Local şi temporar, vântul va avea i

Gabriela Firea: Paştele este sărbătoarea care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la moarte la viaţă - VIDEO

News.ro acum o ora
Candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşte, în care vorbeşte despre această sărbătoare ca despre momentul ”care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum 55 minute
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum o ora
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum o ora
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

Un șofer a fost filmat pe contrasens pe autostrada Sibiu-Cluj/ În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză

G4Media acum o ora
Un șofer a fost filmat în timp ce mergea pe contrasens, pe autostrada A10 Sibiu – Cluj, relatează Digi24. Filmarea a fost făcută în dreptul localității Sântimbru. În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză deși din sens opus veneau regulamentar

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 2 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

19°
sâm.

13°/19°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°