Piratii Internetului si omologii lor (cersetori) autohtoni traiesc o drama a reprezentarii. Ei presupun ca noi am fi o adunatura delabrata de manipulabili (oriunde si oricum). E criza si, natural, lumea incearca sa faca bani din piatra seaca. Cersetorii si-au diversificat (chiar „sofisticat", mi-as permite sa spun) metodele de lucru. Te abordeaza - pusi la patru ace - si iti vorbesc, stilat, despre inevitabile cataclisme colective sau individuale, pe care le-ai putea stopa, desigur, cu „o neinsemnata contributie financiara personala". Deunazi, ma apeleaza un numar necunoscut. Fiind eu un fraier cu simt de raspundere, deschid imediat. „Domnul decan", ma abordeaza o voce serioasa, „va mai aflati prin Universitate? Sunt profesorul A. si am ajuns acum in fata biroului dumneavoastra." „Imi pare rau, nu mai sunt (discutia se derula vineri, pe sase seara, n.m.)", zic eu putin stingherit (numele A. - „profesor" - imi suna foarte familiar si ma gandeam, panicat, ca as fi uitat de o intalnire programata cu un coleg). „Atunci, stiti ce, nu ma puteti suna dumneavoastra, pentru ca nu prea am minute nationale?" „Ba da", replic eu impacientat si convins de urgenta situatiunii. Intorc apelul si ascult, din ce in ce mai nedumerit, pe banii/ "minutele" mele, un lung si incoerent discurs despre ONG-uri interesate sa preia aparatura casabila din institutii, preluare intermediata de personajul nostru (ce-si oferea serviciile, ca atare, si Facultatii de Litere). Etc. etc. „Totusi", continua omul neigienica, intelectual vorbind, turuiala telefonica, „nu acesta e principalul motiv al convorbirii noastre." „Dar care este?" intreb de-a dreptul ingrijorat. „Sunt programat pentru transplant de ficat la doctorul Irinel Popescu, la Fundeni, si as vrea sa va rog sa ma ajutati cu o donatie financiara. Am contactat si alti decani: pe dl. profesor Z, pe dl. profesor X, pe dl. profesor Y. Mi-au dat su