În viaţa oricărui cuplu vine şi acest moment. Poţi să-i faci faţă?
Elena Georgescu
O probă de cuplu
Discuţia legată de trecutul erotic al partenerilor seamănă cu acele necesare momente când te decizi să scapi de câteva lucruri inutile din casă. Înainte de a le duce la gunoi, trebuie să le strângi maldăr şi să le treci în revistă.
În general, trecutul sexual bogat al partenerei îi deranjează pe bărbaţi, în timp ce femeile se concentrează asupra prezentului. Este poate şi pentru că bărbaţ ii văd în sex mai ales ideea de posesiune, în vreme ce femeile mai degrabă pe cea de comuniune. Ei sunt angrenaţi într-o nesfârşită competiţie („A fost mai bun ca mine?“), în timp pe femei le interesează de obicei „Pe care ai iubit-o mai mult?“.
Este bine să ştim trecutul celui ales nu pentru a-l judeca, ci pentru a-l cunoaşte mai bine. Aflăm din povestea lui cum anume a învăţat el să se poarte în cutare situaţie, ce îl bucură şi ce îl răneşte, ce nevoi are, cum gestionează o relaţie sau cât tolerează la celălalt, care îi sunt resursele şi care limitele. Nu „palmaresul“ contează, ci şansa de a ne proteja pe noi, dar şi pe el. E ceva ce ţine de maturitate, dar şi de sinceritate. Dacă suntem împreună, de ce să nu ştim cât mai multe unul despre celălalt, din toate etapele vieţii?
A spune că nu contează trecutul reprezintă o diminuare a importanţei prezentului. Evident, e şi un test util. Dacă partenerul evită răspunsul, dacă niciuna dintre „foste“ nu a însemnat nimic deosebit pentru el, dacă se schimbă la faţă când vorbeşte de o trecută iubire... hmmm, atunci ceva nu e în regulă.
Adrian Georgescu
Trecutul ucide viitorul
Nu înţeleg persoanele care dau dovadă de această formă de masochism. Pe de-o parte, îşi doresc o viaţă sexuală cât mai „aprinsă“, pe de altă parte ar fi