Horia Roman Patapievici – fost și viitor om liber

Adevărul e că atunci cînd citeam ”Politice”, în timpul liceului, nu mi l-aş fi închipuit pe Horia-Roman Patapievici şef de instituţie. Eram nişte revoltaţi, şi el prin ce scria, şi eu pentru că îl citeam. Nu i-am spus niciodată, nici public, nici privat, dar mi-a marcat adolescenţa. Şi îi datorez o bună parte din ceea ce sînt. Simt aşa, o nevoie să scriu asta, veţi înţelege imediat de ce.

În 1999 a intrat, la propunerea PNŢCD, în ceea ce urma să fie Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Întrebat de ce a intrat în guvern, André Malraux a spus că cine a scris cum a scris el nu poate să stea deoparte. A simţit că i se potriveşte. Discuţia noastră e neaşteptată. Găsesc un Patapievici tensionat, incredibil de tensionat. Pus să facă bilanţuri. „La anul trag linie, dragă Cristi, mai mult de un deceniu de implicare instituţională“. Şi e mîndru. Înşiră febril ce lasă în urmă, atunci cînd îl întreb. E limpede că s-a gîndit mult la asta. Şi că e decis: la anul se retrage. Gata, i-a ajuns.

La CNSAS a fost o luptă inegală. 8000 de dosare au predat Serviciile Secrete cîtă vreme au fost Iliescu şi PSD la putere, faţă de două milioane cîte sînt acum la CNSAS. Ce a făcut totuşi Patapievici acolo? A ţinut alertată opinia publică, a construit fluxul de hîrtii şi proceduri din CNSAS. Practic, instituţia a trebuit inventată şi s-au inspirat din experienţa Comisiei Gauck din Germania.

La Institutul Cultural Român, Patapievici nu a avut de inventat o instituţie, ci de reinventat una, fosta Fundaţie Culturală Română. „Am vrut să construim o instituţie pe care să o lansăm pe piaţa occidentală. E un succes, şi nu e un succes pe nişte standarde fluctuante, interne, ci pe cum sîntem apreciaţi în afară. Ştii cum am simţit asta? Cineva de la British Council, la început de mandat, nici nu auzise de inst