Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dublinul a început negocierile cu FMI. Irlandezii se simt umiliţi

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 19 noiembrie 2010 ·

După o zi de discuţii tehnice, experţii europeni şi cei de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-au intensificat astăzi negocierile cu autorităţile de la Dublin. Se discută serios depre un plan de salvare al băncilor irlandeze, aflate în mijlocul unei furtuni financiare care ameninţă întreaga Europă, relatează AFP. Eventualul împrumut a stârnit un val de critici în presă. Sursa: Reuters

În total, sunt 30 de specialişti reuniţi la Dublin, potrivit presei.

Specialiştii FMI, de la Uniunea Europeană şi cei ai Băncii Centrale Europene au ajuns ieri dimineaţă la Dublin. Însă negocierile formale au început azi, a declarat Caroline Atkinson, director pentru relaţii externe în cadrul FMI.

Misiunea Fondului are ca obiectiv "analiza măsurilor care ar putea să asigure stabilitatea financiară", a mai declarat oficialul. Discuţiile se poartă de asemenea şi pe bugetul guvernului. Autorităţile de la Dublin pregătesc un plan de austeritate care vizează economisirea a 15 miliarde de euro în următorii patru ani.

Împrumut până într-o sută de miliarde de euro

Ieri, guvernatorul Băncii Centrale Irlandeze, Patrick Honohan, a declarat că "se aşteaptă la un împrumut de câteva miliarde de euro". Se vorbeşte despre o sumă între 40 şi 100 de miliarde de euro, un împrumut mai mic faţă de cel al Greciei luat în urmă cu jumătate de an.

Încercând să se distanţeze de problemele din Grecia, autorităţile irlandeze au susţinut că nu au nevoie de un plan de urgenţă, ci doar de un "fond de precauţie semnificativ" pe care Dublinul să poată conta ca să-şi susţină băncile, a explicat ieri ministrul irlandez de finanţe Brian Lenihan.

Guvernul de la Dublin a injectat deja circa 50 de miliarde de euro pentru salvarea de la faliment a mai multor bănci, iar deficitului bugetar a ajuns la un nivel astronomic de la 32 la sută din PIB.

Păţiţi cu Grecia, experţii europeni v

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O judecătoare din România este șefa completului care decide mandatele de arestare pentru Benjamin Netanyahu și liderii Hamas

Ziare.com acum 40 minute
Pentru presupuse crime de război și crime împotriva umanității, procuratura Curții Penale Internaționale de la Haga a cerut mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu și pentru trei lideri Hamas. Camera care va decide totul va

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 27 minute
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 55 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

Când vor avea loc funeraliile președintelui iranian Ebrahim Raisi, mort în accidentul de elicopter

Ziare.com acum 4 ore
Funeraliile preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, mort duminică într-un accident de elicopter, urmează să înceapă marţi, 21 mai, la Tabriz, în nord-vestul ţării, a anunţat luni, 20 mai, agenţia de presă oficială Irna, relatează AFP. "Ceremonia funera

Alertă cu bombă la Patriarhia Română! Au intervenit forțele de intervnție

Ziua Constanta acum o ora
Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reș

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 49 minute
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Putin a mai pus un economist la conducerea Ministerului Apărării. Încrederea președintelui rus în generali scade

Ziare.com acum 2 ore
Încă un general demis de Putin. Preşedintele rus l-a înlocuit pe ministrul adjunct al apărării Iuri Sadovenko cu Oleg Saveliev, ex-ministru adjunct al economiei, care până acum a lucrat ca auditor la Curtea de Conturi a Rusiei, conform unui decret p

Jandarmeria Capitalei dezminte că ar fi interzis afişarea unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul Dinamo - AFK Csikszereda

News.ro acum o ora
Jandarmeria Capitalei a dezminţit informaţiile conform cărora că ar fi interzis afişarea unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul Dinamo - AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, din manşa tur a barajului de menţinere/promovare

Accident cu șapte autovehicule pe DN1, în apropiere de Ploiești FOTO

Ziare.com acum 3 ore
Un accident în care au fost implicate mai multe autovehicule a avut loc luni după-amiază, 20 mai, pe drumul naţional DN 1, la Bărcăneşti, traficul fiind blocat şi deviat pe sensul către Bucureşti. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) P

Vremea

București
acum

18°
lun.

12°/23°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

21°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

13°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

20°
lun.

15°/24°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°