Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crăciun, protestatarul de serviciu preferat de Antene şi dus la PE de USL

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 8 octombrie 2013 · ·

Claudiu Crăciun este unul dintre liderii informali ai protestelor anti-Roşia Montană. Acesta a fost şi unul dintre cei mai vocali protestatari din Piaţa Universităţii din iarna lui 2012, invitat aproape permanent al Antenelor în acea perioadă şi a participat la PE la o dezbatere organizată de USL.

Auto-proclamatul "maestru de ceremonii" al protestelor anti-Roşia Montană, Claudiu Crăciun a fost şi unul dintre liderii şi protestatarii cei mai vehemenţi din timpul mitingurilor anti-guvernamentale de la începutul anului 2012, care au condus la căderea guvernului Boc. În timpul protestelor, Crăciun era şi unul dintre preferaţii Antenei 3, fiind prezent mai mereu în studiourile Antenelor. Potrivit propriilor declaraţii, Crăciun a participat de-a lungul timpului şi la alte proteste: împotriva violenţei în familie sau împotriva construirii Catedralei Neamului din fonduri publice.

În vârstă de 35 de ani, Crăciun este şi lector universitar, şi doctor la Catedra de Ştiinţe Politice şi Studii Europene a Facultăţii de Ştiinţe Politice. Experienţa sa în organizarea mitingurilor s-a văzut şi duminică, exact înainte de startul marşului care a început de pe strada Roşia Montană.

Astfel, deşi marşul era considerat unul spontan, fără autorizaţie de la primărie, Crăciun ştia exact pe ce logistică va conta, mai exact portavocile, patru la număr şi staţiile de amplificare, două, plus alte portavoci personale! Sfaturile, pe care alţi lideri ai protestatarilor i le sorbeau din gură, erau prudente: "Cezar să facă mobilizarea studenţilor în zona Leu. Să fie acolo înainte!", Să se facă gălăgie cu vuvuzelele numai când se cere!", "La Cotroceni, în loc de «Jos Băsescu!», să adăugăm «Jos Băsescu, Ponta şi Antonescu! », sau «Toate partidele, aceeaşi mizerie!», să nu dăm o tentă politică! Nu ne dorim deturnarea protestului!", "Pe cei din Piaţa Universităţii – care au fost la DNA n.a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Colegiul Medicilor, despre ancheta de la Spitalul Pantelimon din Capitală: În toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de la protocoale sau că cineva ar fi făcut un act deliberat

News.ro acum 35 minute
Reprezentanţii Colegiul Medicilor din Bucureşti au prezentat, miercuri, rezultatul anchetei de la Spitalul Pantelimon din Capitală şi au precizat că în toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum 3 ore
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

Aglomerație la ieșirea din țară către Bulgaria și Ungaria. Care este timpul de așteptare

Ziare.com acum 25 minute
Coloane de maşini s-au format miercuri, 1 mai, la mai multe puncte de trecere a frontierei din România către Bulgaria şi Ungaria, autoturismele aşteptând câteva zeci de minute pentru ieşirea din ţară. Conform aplicaţiei online a poliţiei de frontier

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 3 ore
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este stabilă

News.ro acum 2 ore
Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi, la Spitalul Militar, este stabilă. Intervenţia chirurgicală la genunchi, efectuată în cursul zilei de lun

Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti a admis candidatura Dianei Şoşoacă la Primăria Capitalei

News.ro acum o ora
Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 42 Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei Şoşoacă la Primăria Capitalei, după ce a depus, marţi, liste suplimentare de susţinători pentru candidatura ei.

O femeie din Bihor și-a omorât fiul și apoi a sunat la 112 ca să anunțe că acesta s-a sinucis

Ziare.com acum 9 minute
O femeie din Bihor a fost reținută marți seara, 30 aprilie, pentru 24 de ore, după ce și-a înjunghiat mortal fiul, și apoi a sunat la 112 ca să spună că bărbatul s-a sinucis. Suspecta va fi prezentată la Tribunalul Bihor cu propunere de arestare pre

30 de ani de la moartea lui Ayrton Senna, unul dintre cei mai iubiți piloți din istoria Formulei 1

HotNews acum 11 minute
În urmă cu 30 de ani, pe 1 mai 1994, Ayrton Senna pierdea cursa cu viața. Avea doar 34 de ani, iar decesul survenea în urma accidentului teribil pe care l-a suferit pe circuitul de la Imola. Ayrton SennaFoto: Robert Hallam / Shutterstock Editorial /

Ce pensie va avea Klaus Iohannis. „Are 42 de ani de muncă și 10 de președinție”

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială.

Vremea

București
acum

19°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

21°
mie.

10°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

8°/20°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

22°
mie.

10°/22°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°