Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Firmele se descurcă tot mai greu cu banii deşi economia creşte. Sumele refuzate la plată de bănci au sărit cu o treime în şapte luni

Publicat in Ziarul Financiar, joi 22 august 2013 ·

Bancherii nu au găsit luna trecută suficiente lichidităţi în conturile companiilor pentru a deconta biletele la ordin şi cecuri în valoare de 1,13 miliarde de lei (250 mil. euro), sumele refuzate la plată fiind cu 75% mai mari decât în iulie 2012 în condiţiile în care creşterea economică întârzie să se reflecte şi în îmbunătăţirea lichidităţilor companiilor.

Sumele refuzate la plată s-au ridicat la 5,9 miliarde de lei în primele şapte luni, un maxim istoric pentru această perioadă a anului. Anul acesta au fost două luni – mai şi iulie – cu volume de plăţi refuzate peste un miliard de lei, lichidităţile companiilor deteriorându-se în ciuda creşterii economice de 1,7% din primul semestru şi a perspectivelor pozitive pe întreg anul.

„Estimările optimiste privind creşterea economică din 2013 se bazează pe contribuţia agriculturii şi a exporturilor, ceea ce arată că firmele care se adresează pieţei interne continuă să aibă dificultăţi. Comerţul cu amănuntul şi lucările de construcţii au scăzut anul acesta. Probabil că în aceste sectoare se simt şi cele mai mari presiuni asupra lichidităţii firmelor private“, comentează Eugen Sinca, analist-şef al BCR.

Majoritatea prognozelor indică o creştere economică de peste 2% anul acesta, iar cele mai optimiste estimări tind chiar spre un avans de 3%. Condiţiile de lichiditate rămân însă volatile, în condiţiile în care nu toate segmentele reu­şesc să genereze creştere. De exemplu, consumul privat a scăzut cu un procent în prima jumătate a anului, iar construcţiile s-au restrâns cu 7%.

„Se observă un grad ridicat de eterogenitate între sectoarele economiei. Creşterea economică este generată în principal de sectoare cu o volatilitate crescută precum agricultura sau exporturile. Din acest motiv, îmbunătăţirea condiţiilor de lichiditate pentru companii este mai lentă decât ar sugera creşterea economiei“, apr

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 2 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 4 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 3 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Ciolacu, „convins” că în octombrie, cel târziu, românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în SUA

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, despre programul Viza Waiver, că este „ferm convins” că în octombrie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu SUA, relatează News.ro. Vise pentru SUA și programul Visa WaiverFoto: Adrian825 | Dreamstime.co

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum 4 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 9 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 2 ore
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Ciolacu, după ce Nicolae Ciucă a declarat că liberalii vor câştiga alegerile: Important este că nu mai există acele jigniri directe

HotNews acum 3 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică, după ce Nicolae Ciucă a declarat că liberalii vor câştiga alegerile, că important este că „nu mai există acele jigniri directe”. „Câştigăm noi în diaspora!”, a spus Ciolacu, relatează News.ro. M

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 5 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Vremea

București
acum

11°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
mie.

8°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

10°
lun.

6°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/16°
joi

8°/18°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

10°/21°