Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fosta soţie şi fiica lui Nicolae Popa, audiate la Parchetul General

Publicat in Romania Libera, luni 27 septembrie 2010 ·

Fosta soţie şi fiica lui Nicolae Popa, condamnat în dosarul FNI şi arestat în Indonezia, au fost audiate luni la Parchetul General. După cum remarcă realitatea.net, este pentru a doua oară când cele două membre ale familiei Popa sunt interogate cu privire la acuzaţiile de finanţare a şederii fostului director Gelsor în Indonezia pe care procurorii le aduc lui Sorin Ovidiu Vîntu şi la doi presupuşi complici.

Fosta soţie a lui Popa, Ana Căciulă, şi fiica acestora apar în discuţiile interceptate de SRI în acest dosar şi chiar şi în referatul prin care procurorii au cerut şi au obţinut pentru o săptămână arestarea principalilor suspecţi Sorin Ovidiu Vântu, Octavian Ţurcanu şi Alex Stoian. Procurorii susţin că familia l-a vizitat de mai multe ori pe Nicolae Popa în Indonezia, deşi ar fi trebuit să fie încarcerat în România pentru prăbuşirea FNI. Fratele lui Nicolae Popa, Virgil Popa, este şi el pus sub acuzare pentru mărturie mincinoasă.

Nicolae Popa a fost arestat în urmă cu 10 luni la Jakarta. Preşedintele indoneziei a semnat în urmă cu o lună decretul de extrădare, iar cererea urmează să fie discutată şi de justiţia de la Jakarta.

Fosta soţie şi fiica lui Nicolae Popa, condamnat în dosarul FNI şi arestat în Indonezia, au fost audiate luni la Parchetul General. După cum remarcă realitatea.net, este pentru a doua oară când cele două membre ale familiei Popa sunt interogate cu privire la acuzaţiile de finanţare a şederii fostului director Gelsor în Indonezia pe care procurorii le aduc lui Sorin Ovidiu Vîntu şi la doi presupuşi complici.

Fosta soţie a lui Popa, Ana Căciulă, şi fiica acestora apar în discuţiile interceptate de SRI în acest dosar şi chiar şi în referatul prin care procurorii au cerut şi au obţinut pentru o săptămână arestarea principalilor suspecţi Sorin Ovidiu Vântu, Octavian Ţurcanu şi Alex Stoian. Procurorii susţin că familia l-a

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 41 minute
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Starea lui Florin Piersic este gravă. Anunțul făcut de medicii de la Spitalul Foișor din Capitală

Ziare.com acum 56 minute
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi, 9 mai, la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti, la momentul internării pacientul prezentându-se cu o "stare generală gravă", afirmă reprezentanţii unităţii medicale

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum o ora
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Ministrul din Uniunea Europeană care are pregătit un ”rucsac de urgență” în caz de război

Ziare.com acum 56 minute
Ministrul Apărării din Polonia Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a declarat într-un interviu publicat joi de cotidianul Rzeczpospolita că are pregătit un "rucsac de urgenţă" în caz de situaţie neprevăzută sau de război şi şi-a încurajat concetăţenii să facă

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum o ora
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 3 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

VIDEO George Simion, la palatul lui Gigi Becali: „Dacă venea mai venea mai devreme, îi dădeam 500.000 de euro, cum am dat la PSD”

Gazeta Sporturilor acum o ora
După ce a vorbit despre în Qatar, Gigi Becali a discutat și despre politică. A fost vizitat de George Simion, liderul partidului AUR, și de Mihail Neamțu, candidat AUR la alegerile europarlamentare. - Gigi Becali

Vâlcea: Un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier a murit, după ce a fost prins sub un mal de pământ

News.ro acum o ora
Un bărbat în vârstă de 54 de ani, care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona oraşului Călimăneşti din judeţul Vâlcea, a murit, joi, după ce a fost prins sub un mal de pământ. Poliţia şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au demarat inves

Irina Begu e în turul doi la Roma » Victorie după meci întins pe două zile

Gazeta Sporturilor acum 23 minute
Irina Begu (33 de ani, 161 WTA) s-a calificat în turul 2 al turneului de la Roma după ce a trecut de Rebeka Masarova (24 de ani, 104 WTA), din Spania, scor 5-7, 6-3, 6-4.

Bogdan Ivan: Aplicaţia Unică a Statului va oferi primele servicii la începutul anului 2025

News.ro acum 57 minute
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării Bogdan Ivan a anunţat că Aplicaţia Unică a Statului va avea primele servicii funcţionale la începutul anului viitor. „Noi am semnat contractul pentru execuţia Aplicaţiei Unice a Statului în luna martie

Vremea

București
acum

17°
joi

12°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°