Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tractoare şi combine de ultimă generaţie, la Agromalim

Publicat in Adevarul, joi 12 septembrie 2013 ·

Fermierii din zona de vest şi nu numai sunt aşteptaţi în aceste zile la unul dintre cele mai mari târguri de agricultură şi anume Agromalim. Ediţia din acest an se anunţă a fi una de succes, datorită numărului mare de participanţi, în creştere cu 15 la sută faţă de anul trecut.

Astfel, începând de astăzi peste 250 de firme din România, Ungaria, Italia, Croaţia, Germania, Spania, Polonia, Austria şi Olanda au expus, în cele trei pavilioane ale complexului Expo Arad International şi pe spaţiile exterioare, cele mai moderne tehnologii şi utilaje agricole.

În paralel, secţiunile dedicate crescătorilor de animale oferă ocazia vizitatorilor târgului de a admira exemplare de mare valoare, provenite din crescătorii de renume.

În cadrul festivităţii de deschidere, Gheorghe Seculici, preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad, a citit mesajele tranmise de Dacian Cioloş, comisar european pentru agticultură şi dezvoltare rurală, şi Mihail Vlasov, preşedintele Camerei Naţionale de Comerţ.

Printre altele Dacian Cioloş a transmis: „mă bucur că Agromalim îşi deschide astăzi porţile pentru participanţii la cea de-a XXIV-a ediţie, confirmând astfel tradiţia celui mai important târg de agricultură şi industrie alimentară din vestul României. Mi-aş fi dorit să fiu prezent la acest eveniment, să am ocazia să discut cu dumneavoastră şi aş fi venit cu plăcere, dacă reforma Politicii agricole comune (PAC) a UE nu m-ar ţine încă ocupat la Bruxelles. După acordul politic din iunie între statele membre ale Uniunii Europene, Parlamentul European şi Comisia Europeană privind viitorul PAC, lucrez acum la ultimele elemente care vor permite intrarea în vigoare, de la 1 ianuarie 2014, a acestei politici de la care se aşteaptă să facă agricultura europeană mai competitivă şi mai durabilă, cu beneficii concrete pentru fermieri şi industria agroalimentară, dar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 3 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 7 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 9 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 3 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 10 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

13°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°