Poliţiştii craioveni de la Secţia 4 au reuşit să-l prindă pe hoţul care îi disperase pe posesorii de Dacii din cartierele Rovine şi Brazda lui Novac. Având la activ peste 20 de maşini sparte în numai două săptămâni, individul se mulţumea doar cu bateriile autoturismelor.
Trei dintr-o lovitură
Povestea acestor spargeri a început cu plângerea lui Dumitru Bălan, de 47 de ani. În dimineaţa zilei de 23 iulie, acesta a sunat la 112 pentru a anunţa că i se spărsese maşina în noaptea anterioară, furându-i-se acumulatorul autoturismului. Apoi, spargerile s-au înmulţit. Oamenii legii au observat că hoţul urma un anumit tipar. Acţiona în parcările din Brazda lui Novac, dar mai ales în cele din Rovine, şi se ocupa doar de maşini autohtone, mai precis de Dacii, care, toată lumea ştie, se deschid cu aproape orice cheie.
Nu acţiona la întâmplare, ci viza maşinile care nu mai fuseseră utilizate de multă vreme. Şi asta nu întâmplător, ci pe de o parte pentru că asemenea autoturisme au puţine şanse să aibă montat vreun sistem de alarmă, iar pe de alta spera ca furtul să nu fie descoperit prea curând.
Se plimba deseori prin parcări, ochea potenţialele ţinte, iar după miezul nopţii trecea la acţiune. Într-o parcare din Rovine a spart trei Dacii aflate una lângă alta. Proprietarii au observat că nu mai au baterii abia atunci când au încercat să pornească maşinile.
Acumulatori buni, vânduţi la fier vechi
Între timp, poliţiştii de la Secţia 4 au început cercetările. Pe baza probelor adunate de criminalişti din maşinile jefuite, au reuşit să-l identifice pe autorul faptelor. Era vorba de Ioan Sorin Toader, de 32 de ani, din Craiova, care şi-a căpătat deja din partea poliţiştilor porecla de Sorin „Baterie“.
Reţinut, apoi arestat preventiv pentru 29 de zile, Toader a recunoscut cu sinceritate că a spart 21 de maşini. Le-a povestit c