Cum poate deveni un mare filosof nazist? As intreba, in acelasi sens, cum poate deveni un filosof autentic comunist? Este vorba de problema seductiei, a mirajului, a hipnozei, a magiei (nu intamplator o nuvela de Thomas Mann ce atinge acest subiect, este intitulata “Mario si vrajitorul”). Cine nu intelege ca national-socialismul a fost, in anii 20 si 30, o ispita (conceptul istoricului Fritz Stern din cartea sa Dreams and Delusions), cine nu pricepe relatia dintre Faust si Mefisto, nu va putea gasi vreo urma de sens in ce s-a intamplat in veacul al XX-lea. Tot astfel, comunismul a fost o tentatie, o promisiune, o iluzie imbratisata de atatia ganditori si artisti altminteri sofisticati (de la Gramsci, Ernst Bloch si Lukacs la Brecht, Attila Jozsef, Geo Bogza, Paul Eluard si Henri Lefebvre). Acesti intelectuali erau indragostiti de “ochii albastri ai Revolutiei care straluceau cu o cruzime necesara” (spre a relua un vers de Aragon). Mitul, magia, misterul si miracolul, arata Fritz Stern, faceau parte din dramaturgia izbavitor-totalitara. Episodul nazist la Heidegger a durat cativa ani, cel comunist la Lukacs si Brecht, a tinut decenii.

Am mai amintit relatia dintre Martin Heidegger si national-socialism. O relatie care il obsedeaza in fond si pe Slavoj Zizek (a se citi cartea acestuia “In Defense of Lost Causes”). In ultimii ani, mai ales dupa publicarea corespondentei dintre Hannah Arendt si fostul ei profesor cu care, la 18 ani, a avut o relatie de ardenta iubire, subiectul politicii lui Heidegger devine indisociabil legat de tema Arendt. Cei doi par din nou inseparabili (cum poate ca au si fost, spiritual, de-a lungul vietii, dincolo de fiasco-ul etic al lui Heidegger in anii 30). Reactiile adeseori emotionale, de-a dreptul irationale (am intalnit chiar eu unele dintre ele, de o nervozitate ce friza absurdul) au crescut mai ales dupa 1969, cand Hannah Aren