Salariile angajaţilor din mediul privat ar putea creşte în a doua jumătate a anului dacă solicitarea patronatelor de reducere a contribuţiilor sociale va fi aplicată de Guvern.
Si în următorii trei ani guvernanţii vor continua reducerile de personal bugetar, primele şi plata celui de-al 13-lea salariu vor fi sistate, iar sumele care trebuie plătite bugetarilor cu titluri executoreşti obligatorii vor fi reduse drastic. Aceste reduceri au fost luate în calcul de guvernanţi pentru a reduce deficitul bugetar în următorii ani. Noile măsuri de austeritate sunt menţionate, potrivit Mediafax, în proiectul de Strategie fiscal-bugetară pentru perioada 2012-2014.
Incertitudini privind creşterea economică
„Redresarea economică este dificilă şi oarecum întârziată", mai ales că „recesiunea din România a fost una dintre cele mai prelungite şi mai adânci din Europa", potrivit proiectului de Stategie fiscal-bugetară. Executivul estimează că în acest an poate fi înregistrată o creştere de 1,5% din PIB. Cu toate acestea, în document se menţionează că există elemente care readuc în discuţie recesiunea globală. De exemplu, „climatul de psihoză al cataclismelor", respectiv seismul distrugător din Japonia apar în document ca factori de impact asupra pieţelor financiare internaţionale. De aceea, „măsurile ferme" trebuie continuate. „Efectele cutremurului din Japonia readuc în discuţie recesiunea globală, care poate afecta şi România. Aceste efecte ar putea fi simţite şi în ţara noastră", se precizează în documentul privind Strategia fiscală.
Controale mai dese la firme
Evoluţia veniturilor colectate la buget - creşterea acestora - este luată în calcul în proiectul de strategie, fundamentată pe actualele valori ale TVA şi ale cotei unice de impozitare. Ca urmare, deşi se precizează că problema revizuirii TVA şi a cotei unice de impozitare „nu este o viziune care