Desconsiderate de-a lungul secolelor, animalele şi-au găsit, in ultimele decenii, admiratori, apărători şi chiar… reprezentanţi politici. Asupra sorţii animalelor de laborator se pronunţă dna dr. Marinela van den Heuvel-Olăroiu, la rubrica Jurnalul unui medic cosmopolit. (...)
Secole de-a rândul, animalele au fost considerate lipsite de inteligenţă, fără capacităţi de comunicare şi… în slujba omului. Societăţile moderne au început procesul de reabilitare şi astăzi animalele au drepturi şi legi care le apără de dispariţie şi abuzuri. Băgate în seamă de oameni, au început să arate că ştiu să comunice, să folosească chiar şi computerul şi să se bucure că au reprezentanţi în Parlament.
Disecţia animalelor, în încercarea de descifra secretele corpului uman, se practică de mii de ani şi nu se poate spune că a contribuit de fiecare dată la progresul medicinii. Cel mai cunoscut exemplu sunt concluziile medicului Claudius Galenus, referitor la funcţionarea aparatului circulator. După ce a autopsiat nenumărate capre, oi, maimuţe şi porci, şi-a descris teoriile, de altfel greşite, într-o carte de anatomie folosită apoi timp de secole. Abia în veacul al 17-lea, William Harvey şi Andreas Vesalius i-au infirmat teoriile, după ce au publicat un tratat de anatomie bazat pe disecţiile (ilegale) practicate pe corpurile deţinuţilor condamnaţi la moarte. După ce a publicat, în 1859, celebra sa carte despre originea speciilor, Charles Darwin a îndrăznit să afirme că fiinţa umană, din punct de vedere biologic, este de fapt un „animal“. Acest principiu a fost întrebuinţat câţiva ani mai târziu de Claude Bernard, în cartea întitulată: Introduction à l’étude de la médecine expérimentale, ca un argument Publicitate pentru a folosi animalele în experimente medicale. De atunci, s-a dezvoltat enorm folosirea animalelor în laboratoare. O sută de ani mai târziu, după a
