Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum pot firmele cu datorii la stat să-şi eşaloneze restanţele pe cinci ani

Publicat in Gandul, luni 21 martie 2011 ·

Firmele care întâmpină dificultăţi financiare pot să solicite Fiscului eşalonarea datoriilor la buget pe o perioadă de cel mult cinci ani, potrivit unei ordonanţe de urgenţă aprobate de Guvern în ultima şedinţă.

În jur de 20.000 de companii ar putea să solicite această facilitate, după cum au estimat reprezentanţii Ministerului Finanţelor.

Companiile cu datorii la stat au beneficiat de o prevedere asemănătoare şi în urmă cu doi ani, însă plăţile puteau fi amânate doar pe o perioadă de cel mult şase luni. Aproape 7.500 de firme au cerut amânarea datoriilor la bugetul de stat în perioada 2009 - 2010, pentru o sumă totală de 2,6 miliarde de lei, arată datele comunicate pentru gândul de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Nu orice întreprinzător poate beneficia de noua prevedere, pentru că Executivul a stabilit o listă întreagă de condiţii.

Ce presupune eşalonarea datoriilor

• În primul rând, solicitanţii nu trebuie să fie în insolvenţă sau în procedură de dizolvare. O altă condiţie este ca firmele să depună toate declaraţiile fiscale până în momentul în care solicită eşalonarea.

• Firmele au obligaţia ca pe perioada eşalonării să achite datoriile curente. Cât despre datoriile vechi, pe perioada eşalonării se calculează şi se datorează doar dobânzi, fără a se mai plăti şi penalităţi de întârziere.

• Se pot eşalona obligaţii declarate la administraţia fiscală, precum contribuţiile de asigurări sociale, impozitul pe profit, pe venit sau pe chirii şi accizele.

• Pentru a putea cere această facilitate, firmele trebuie să constituie garanţii reale sau prin scrisori de garanţie bancară.

• Garanţia depinde de suma eşalonată. Astfel, pentru o perioadă de eşalonare mai mare de un an, garanţia reală trebuie să reprezinte între 10% şi 40% din valoarea sumei eşalonate.

• Nu sunt necesare garanţii pentru sume eşal

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum 2 ore
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum 3 ore
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

ȘARPE văzut într-un parc din Reșița, în timp ce mai mulți copii se aflau în zonă (VIDEO)

Gandul acum 2 ore
Un șarpe a fost observat, duminică, în Parcul Copilul din Reșița, județul Caraș-Severin. În acel moment, în zonă se aflau mai mulți copii. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin au fost chemați să intervină, printr-u

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 4 ore
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Imediat după meciul de adio al Generației de Aur, Miodrag Belodedici a rămas fără permis: „Vă dați seama cât de beat eram?”

Gazeta Sporturilor acum o ora
După fluierul final al „balului de adio” al Generației de Aur, a rămas fără permis de conducere pentru nouăzeci de zile, după ce a fost prins cu alcoolemie la volan. Florin Răducioiu Florin Prunea

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum 4 ore
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

Un copil de 12 ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea mașina tatălui într-o comună din Dâmbovița / A fost deschis dosar penal

G4Media acum 3 ore
Un copil în vârstă de 12 ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea o maşină pe o stradă din localitatea Teţcoiu, informează, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa, transmite Agerpres. Maşina condusă de minor este a tată

Douăsprezece partide din Republica Moldova semnează un pact pro-european

HotNews acum 2 ore
Douăsprezece partide din Republica Moldova au semnat duminică un pact prin care se angajează să susţină aderarea la Uniunea Europeană, în cadrul campaniei pentru referendumul din octombrie privind integrarea europeană, transmite Reuters, potrivit Ag

Campioana din 2021, învinsă în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 2 ore
Barbora Krejcikova a fost eliminată în primul tur la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Viktorija Golubovic, scor 7-6(3), 6-4. Barbora KrejcikovaFoto: Phamai Techaphan / Shutterstock Editorial / Profimedia Barbora Krejcikova, el

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/19°
mar.

14°/22°
mie.

13°/25°
joi

14°/27°
Iasi
acum

16°
lun.

12°/20°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/16°
mar.

12°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/21°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

11°/20°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

14°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/24°