Limitarea, distorsionarea, chiar pervertirea sensului democrației sunt la modă și adesea ele sunt chiar pretinse de majorități îndoctrinate, fanatizate sau măcar amăgite.
Când, în 1991, Francis Fukuyama, un neohegelian optimist, anunța „sfârșitul istoriei“ prin extinderea universală a democrației liberale, mulți ne-am îndoit deja de luciditatea politologului american. Și vremurile erau totuși favorabile pronosticului său. Dar astăzi, după două decenii și mai bine, urmărind, oricât de superficial, ceea ce se petrece în Egipt, în Siria și în general în lumea islamică, dar și în Rusia lui Putin sau China, nu putem decât să constatăm eșecul lamentabil al ideii de democrație liberală în aceste întinse zone și arii de civilizație. Dimpotrivă, pare mereu mai plauzibilă teza rivală a lui Samuel Huntington, după care democrația liberală este un produs tipic occidental, produs care nu poate fi exportat decât, cel mult, în mod distorsionat în alte culturi.
În Egipt, democrația a fost mimată de guvernarea președintelui demis, Mohamed Morsi, care, deși nu câștigase alegerile decât cu 51% din voturi, trecuse la impunerea legii islamice acestei țări de peste 80 de milioane de locuitori. A fost răsturnat de un complot al armatei (formate și înarmate de americani în timpul lungii guvernări Mubarak), susținut însă de o parte importantă a populației, cât și, din umbră, de regimurile arabe din Golf și de occidentali. Rezultatul a însemnat lupte de stradă care au produs deja sute de morți. Armata și poliția au tras în plin în manifestațiile violente organizate de Frații Musulmani, care s-au baricadat în moschei și, atunci când au putut, au incendiat biserici. Egiptul pare să urmeze, treptat, calea dezastruoasă a Siriei, adică a războiului civil sau, în cel mai bun caz, a represiunilor violente din partea armatei de tipul celor din Algeria din anii ‘
