Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Referendum in Croatia, privind aderarea tarii la Uniunea Europeana

Publicat in Ziarul de Iasi, duminică 22 ianuarie 2012 ·

Croatii au inceput sa voteze duminica in cadrul referendumului privind aderarea tarii lor la Uniunea Europeana, un "obiectiv crucial" pentru aceasta tanara republica, la 20 de ani dupa recunoasterea de catre comunitatea internationala a independentei sale fata de fosta Iugoslavie. Sustinatorii aderarii, care au nevoie de o majoritate simpla pentru a se impune, ar urma sa castige cu 55-60 la suta din voturi. Opozantii ar avea cam 30 la suta, potrivit ultimelor sondaje. Alegatorii ar urma sa aprobe aderarea la UE in pofida reticentelor alimentate de criza din zona euro, permitand astfel tarii lor sa devina in 2013 cel de-al 28-lea stat membru al blocului comunitar. "Veti lua una dintre cele mai importante decizii din istoria Croatiei", a declarat vineri presedintele Ivo Josipovici, un fervent aparator al integrarii. Biserica Catolica, deosebit de influenta in aceasta tara cu 4,2 milioane de locuitori, si Parlamentul s-au alaturat sustinatorilor. Fosta republica iugoslava, Croatia si-a proclamat independenta in 1991, un demers urmat de un razboi de patru ani cu rebelii sarbi, care s-a soldat cu 20.000 de morti. Entuziasmul proeuropean, care a urcat pana la 80 la suta in sondaje in 2003, s-a estompat pe parcursul negocierilor (2005-2011), din cauza criteriilor dure fixate de Bruxelles, a carui intransigenta era adesea perceputa drept santaj, dar in special din cauza crizei economice care afecteaza UE. Autoritatile s-au straduit sa disocieze criza din zona euro de criza economica de care sufera Croatia, spunandu-le alegatorilor ca aderarea le va aduce "un mediu financiar si macroeconomic stabil (...), ceea ce va relansa dezvoltarea economiei". Daca integrarea va fi aprobata, Tratatul de aderare pe care Croatia l-a semnat in decembrie va trebui sa fie ratificat de fiecare dintre cele 27 de state membre ale UE, decizie care va confirma integrarea sa in blocul european la 1

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 26 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

News.ro acum 41 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian. Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază învingător în faţa candidatei conservatoare, Susan Hall. Primarul Londre

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Aeronava care aduce Lumina Sfântă din Ierusalim a aterizat în România

Mediafax acum 46 minute
Delegaţia care aduce Sfânta Lumină de la Ierusalim îl are în frunte pe părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, care de 15 ani are misiunea de a aduce Lumina din Ţara Sfântă. Lumina

Circulaţie cu dificultate pe DN 2, în judeţul Bacău, după un accident: doi răniţi

Mediafax acum 54 minute
Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, sâmbătă seara, pe DN 2, în zona localităţii Onişcani, judeţul Bacău, în urma unui accident rutier. Două persoane au fost rănite. Un alt accident a avut loc pe Autostrada A7, tot în Bacău.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°