Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agenţia de Monitorizare a Presei: au înflorit ziariştii cu dublă subordonare, editorială şi faţă de SRI

Publicat in Adevarul, miercuri 8 mai 2013 ·

Numărul ziariştilor cu dublă subordonare, editorial şi faţă de SRI a crescut în ultimul an, susţine Mircea Toma, preşedintele Agenţiei de Monitorizare a Presei (AMP), prezent la evenimentul de lansare oficială a raportului FreeEx „Libertatea presei în România în 2012”.

„Au înflorit ziariştii cu dublă subordonare: una editorială şi a doua faţă de instituţia din spatele nostru, SRI. În presa din România există ziarişti care au această dublă calitate şi considerăm că acest lucru este inacceptabil, nedemocratic şi lipsit de deontologie jurnalistică”, a spus Mircea Toma, preşedintele ActiveWatch - Agenţia de Monitorizare a Presei.

Acesta a amintit de faptul că unul dintre efectele afilierii unei părţi a jurnaliştilor „la servicii” este punerea în pericol a surselor, care, „potrivit legislaţiei din România, sunt confidenţiale şi protejate prin lege”.

De asemenea, Mircea Toma a adus în discuţie faptul că trusturi de presă sau publicaţii din România sunt conduse de colaboratori sau foşti colaboratori ai Securităţii. În plus, preşedintele AMP a mai vorbit despre „supravegherea redacţiilor”, acesta subliniind că ascultarea telefoanelor ziariştilor este „o boală veche”.

Reprezentantul ActiveWatch a mai spus că în raportul FreeEx despre libertatea presei în România în 2012 este semnalat un nou caz privind încălcarea libertăţii jurnalistului care s-a petrecut în Gorj.

„Efectul acestor pericole combinate este decredibilizarea mass-media", a mai precizat preşedintele AMP.

„Nu ne oprim în acest raport la doar a consta lucrurile aşa cum sunt, ci ActiveWatch a reacţionat şi a redactat un amendament la iniţiativa europarlamentarului Renate Weber şi astfel vom încerca să determinăm serviciile - nu doar SRI, pentru că nu doar despre el este vorba - să nu se infiltreze în presă", a mai declarat Mircea Toma.

Un număr mare de oa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de ploi torențiale și vijelii. 25 de județe sunt vizate

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ploi consistente, descărcări electrice şi vijelii, valabilă până în seara zilei de 30 mai, în 25 de judeţe, precum şi o informare de instabilitate atmosferică în cea ma

Timişoara: Bărbat de 31 de ani, găsit mort într-un bazin de înot

News.ro acum 6 minute
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort într-un bazin de înot din Timişoara. Un echipaj medical a intervenit pentru a-l resuscita, însă medicii au constatat decesul bărbatului.

Ciolacu anunţă că românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul: măsura e în vigoare

Mediafax acum o ora
„Românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul. Măsura convenită la întâlnirea de săptămâna trecută cu preşedintele Erdogan este în vigoare”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. El mulţumeşte autorităţilor turce pentru promptitudine. „Vom continu

Ciolacu: De 10 ani președintele s-a implicat în politică / Burduja a avut o întâlnire cu Iohannis: „ A fost o întâlnire instituțională, în calitate de ministru”

G4Media acum 22 minute
Premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD, a declarat, miercuri, întrebat în legătură cu faptul că Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, s-a întâlnit cu preşedintele Klaus Iohannis, că fiecare candidat face ce doreşte, menţionând că

Omul de afaceri Cătălin Hideg, denunţătorul lui Coldea şi Dumbravă, a depus noi probe la DNA

HotNews acum 17 minute
Omul de afaceri Cătălin Hideg, cel care i-a denunţat pe Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, s-a prezentat miercuri la DNA, susţinând că a venit să depună telefoanele folosite la înregistrarea foştilor generali SRI. Cătălin Hideg la sediul DNA, în Bu

Noua față a conflictului dintre cele două Corei. Kim Jong-un trimite baloane cu gunoi și excremente în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 30 minute
Coreea de Sud şi-a avertizat locuitorii din apropierea graniţei cu Coreea de Nord să fie în alertă după ce în presă au apărut relatări conform cărora au fost detectate peste 100 de baloane care transportau diverse obiecte, inclusiv ceea ce părea a f

Volkswagen anunţă o maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, în 2027, în Europa

News.ro acum 2 ore
Gigantul auto german Volkswagen anunţă că urmează să prezinte în 2027 un model de maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, care urmează să fie fabricat în Europa şi să poziţioneze grupul în cursa maşinilor electrice destinate marel

Marius Tucă Show începe miercuri, 29 mai, de la ora 19:30, live pe gândul.ro. Invitați: Adrian Oianu și Dan Podaru

Gandul acum 32 minute
Invitații zilei sunt Adrian Oianu și Dan Podaru, politicieni. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Stradă închisă după ce polițiștii au găsit un proiectil pe trotuar. A fost evacuată o școală din apropiere

Ziare.com acum o ora
Traficul a fost restricționat pe o stradă din Sectorul 3, după găsirea unui proiectil pe trotuar, miercuri, 29 mai. O școală din apropiere a fost evacuată complet. Geniștii au analizat dispozitivul și au ajuns la concluzia că nu reprezintă un perico

Belarus şi-a suspendat participarea la Tratatul privind Forţele Armate Convenţionale din Europa

G4Media acum o ora
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a semnat un decret privind suspendarea de către Belarus, cel mai apropiat aliat al Rusiei, a participării sale la Tratatul privind Forţele Armate Convenţionale din Europa (TCFE), relatează AFP. Decretul, semn

Vremea

București
acum

21°
mie.

12°/22°
joi

14°/25°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

18°
mie.

14°/21°
joi

13°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

20°
mie.

13°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

11°/18°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/24°
Timisoara
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°