Posibilitatea ca România să achiziţioneze avioane F-16 într-o schemă regională, împreună cu Bulgaria şi Croaţia, a fost anunţată ieri de Ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti. În acest sens, România ar putea să înveţe din experienţa pe care grupul V4 o are deja pe dimensiunea de apărare.
Să fie începutul unei colaborări strânse pe probleme de apărare între Bulgaria, Croaţia şi România? Mergând chiar până la punerea în comun a capacitaţilor şi chiar crearea de unităţi comune? Oricât de SF sună, într-o epocă a austerităţii bugetare, ar fi o iniţiativă în spiritul ultimelor tendinţe din NATO privind „apărarea inteligentă”.
Optica poloneză
„Se bucură de răsăritul soarelui, dar investeşte în umbrele”. În toate direcţiile posibile: în regiune, în Vechea Europă, pe celălalt mal al Atlanticului. Cam aceasta pare să fie logica ultimelor mutări pe care Polonia le-a făcut pe tabla de şah a securităţii europene. Varşovia s-a alăturat agendei Berlinului şi Parisului de a consolida, chiar cu preţul slăbirii NATO, dimensiunea de securitate a Uniunii Europene. Iar preşedintia europeană este pretextul ideal.
Până nu foarte demult propunerea creării unui „headquarter” operaţional capabil să coordoneze toate operaţiunile UE era o anatemă pentru Varşovia, preferându-se în schimb accesarea infrastructurii colective a NATO. Între timp însă, ceva fundamental s-a schimbat. Ar putea fi începutul unei noi ere. Îndoiala a pus stăpânire pe Varşovia: „nu e sigur dacă SUA vor putea să vină în ajutorul nostru în fiecare situaţie”, spunea recent Radoslaw Sikorski în faţa Parlamentului polonez.
În plus, „pe fondul tăierilor din apărare pe care SUA vor fi nevoite să le facă la un moment dat, trebuie să ne pregătim pentru ziua în care Europa va trebui să se îngrijească de propria sa securitate - cel puţin la periferie”, spunea Sikorski într-un arti