Premierul si-a descoperit nebanuite resurse, rezistind pina la finele mandatului. S-au consumat scene penibile in batalia cu garda jos dusa impotriva presedintelui, fapt ce a pus serios in cumpana functionalitatea institutiilor statului. Pina a fi nominalizat prim-ministru, in urma victoriei aliantei DA la alegerile parlamentare si a lui Traian Basescu la presedintie, Calin Popescu Tariceanu era o figura mai curind palida pe scena politica. In tinerete a avut un puseu de personalitate, alaturi de alti tineri rebeli, despartindu-se zgomotos de batrinii liberali ai lui Cimpeanu, cel pe drept compromis de tertipurile lui politicianiste invatate de la maestrul Guta Tatarascu, pentru a intemeia efemerul PL 93. Parea mai degraba modest intelectual si placid, dar guvernarea va scoate la iveala abilitati nebanuite. Alianta DA fusese asistata, inca de la nastere, de o cohorta de vraci, care aminteau de emulatia pro CDR. Ca si atunci, noua alianta a cistigat pe votul negativ al unui electorat ce n-a disperat sa creada ca lucrurile se mai pot indrepta in tara noastra. Cu o echipa liberalo-pedista, plus "solutia imorala" (PC), premierul a inceput in forta, decretind, chiar din prima zi a guvernarii, taxa unica de 16%. Era o masura ultra-liberala, menita sa-i imbogateasca pe cei putini, dar sa relanseze investitiile. Dupa 5 ani de crestere economica, realizata prin masurile guvernelor Isarescu si Nastase, Tariceanu si-a putut permite sa aplice filosofia liberala, fara o rezistenta semnificativa, nici politica, nici sociala. Pesedistii isi lingeau ranile si erau buimaciti ca urmare a dublului esec din alegeri, vazindu-se pentru prima data in istoria lor ascendenta umiliti si marginalizati. Deruta era atit de profunda, incit i-a derutat pe mai toti liderii, care nu au inteles ca tot batrinul Iliescu le este baci. L-au preferat, la finele unui congres de pomina, pe neexperimentatul