Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noua colecţie de genţi Crumpler, disponibilă în România

Publicat in Capital, luni 4 noiembrie 2013 ·

Neocomm, companie românească specializată în importul și distribuția de accesorii pentru gadgeturi/portabile, a lansat colecţia de genţi Crumpler Private Surprise, realizate manual şi care au o garanţie de 30 de ani.

“Să pui mâna pe o geantă din noua colecţie Private Surprise este ca şi cum ai sărbători Crăciunul şi ziua ta în acelaşi timp”, declară Dan Iavorszky, Managing Partner al Neocommm, importator exclusiv în România al mărcii Crumpler.

„Colecţia Private Surprise de la Crumpler este prima colecţie în care a fost folosită baza de cauciuc colorat. Aceasta dă un plus de rezistenţă unor genţi care deja sunt recunoscute ca fiind printre cele mai dure din lume. Atât de dure încât Crumpler oferă 30 de ani garanţie la toate produsele. Designul lor este unul excepţional, genţile fiind o combinaţie foarte reuşită de stil urban şi rafinament office.

Gama diversă a genților Crumpler oferă soluții pentru toți împătimiții de noi apariții pe piața tehnologiei și pentru cei care călătoresc foarte mult, care au și vor să își protejeze un device de ultimă generație. Gama cuprinde Ipad & Tablet Bags, Camera Bags sau un Travel Luggage.

Brandul Crumpler se găseşte în magazine cu specific IT, magazine cu aparatură foto, magazine de streetwear, magazine specializate pe biciclete şi magazine online. Cel mai bine se vând în rândul bikerilor, o comunitate în creştere în această perioadă. Preţurile produselor din Private Surprise sunt cuprinse între 320 şi 550 lei. Compania estimează vânzări o creştere cu 15% faţă de 2012 de la 40.000 euro la 50.000 euro în 2013 pentru genţile Crumpler. Neocomm importă și distribuie alte două branduri cunoscute la nivel internațional: booq și Eastpak. În total, pe cele trei branduri booq, Crumpler și Eastpak, firma a realizat vânzări de accesorii de gadgeturi 150.000 euro.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum 32 minute
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum o ora
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Amazon va investi 15,7 miliarde de euro în Spania / „Cea mai mare investiție din zonă”

HotNews acum o ora
Gigantul american de comerț online Amazon a anunțat miercuri o investiție gigantică de 15,7 miliarde de euro pe o perioadă de zece ani pentru a crește capacitatea centrelor sale de date din Aragon, în nord-estul Spaniei, potrivit AFP. Depozit al Ama

Oficial britanic: Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie

Mediafax acum o ora
Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, a declarat că nu ar trebui să existe ,,niciun loc pentru neutralitate", pe fondul ameninţărilor tot mai mari din partea Rusiei. Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de ,,umbrela de

AFM a aprobat finanţări de aproape 97 de milioane de lei în Programul „Casa Verde Fotovoltaice”

Adevarul acum o ora
Cereri eligibile în valoare de 96,68 milioane de lei au fost depuse de persoanele fizice în cadrul programului „Casa Verde Fotovoltaice”, în timp ce unităţile de cult au transmis solicitări în cuantum de 13,94 milioane de lei, informează Administraţ

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: va convoca alegeri generale pentru luna iulie – surse

Mediafax acum 50 minute
Rishi Sunak va convoca alegeri anticipate surpriză pentru luna iulie, potrivit unor surse de rang înalt pentru The Guardian. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după

Beijingul, acuzat că trimite Rusiei arme letale pentru a le folosi în Ucraina. "E timpul ca lumea să se trezească"

Ziare.com acum 31 minute
Grant Shapps, ministrul britanic al Apărării, acuză China că furnizează sau este pe cale să furnizeze arme letale Rusiei, pentru a le folosi pe frontul din Ucraina, transmite Reuters, potrivit kyivindependent.com. Ministrul a explicat că Marea Brita

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Pedeapsa absurdă primită de un adolescent bogat, după ce a ucis doi oameni în timp ce conducea beat: Eseu despre siguranța rutieră FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un adolescent bogat din India care a omorât doi oameni, în timp ce conducea beat, a fost obligat să scrie un eseu ca pedeapsă. În urma accidentului, furia a crescut în India, care se află într-o perioadă electorală și mulți cer o pedeapsă mai aspră

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°