Bavarezii au dat de pământ cu catalanii în manşa tur a semifinalei Bayern Munchen-Barcelona din Liga Campionilor, reuşind să se impună cu un neverosimil 4-0, la capătul unui joc controlat de la un capăt la celălalt de gazde. Oaspeţii au fost de nerecunoscut la Munchen, suferind cea mai drastică înfrângere din ultimul deceniu.
Înainte de startul partidei Bayern Munchen - Barcelona, nici cel mai optimist suporter al gazdelor nu s-ar fi gândit la o asemenea diferenţă de scor în favoarea bavarezilor. Doar că echipa catalană a fost marţi seara, pe Allianz Arena, replica palidă a echipei care a încântat vreme de ani buni întreaga planetă cu stilul de joc "tiki taka".
Startul meciului a găsit Barcelona în atac, având o posesie favorabilă, dar Bayern s-a aşezat bine în teren şi a respins calm orice acţiune de atac a adversarului. În minutul 15, catalanii au fost iertaţi de o lovitură de pedeapsă de arbitrul ungur Kassai la un henţ în careu făcut de defensiva oaspeţilor.
Zece minute mai târziu a venit şi primul gol al nemţilor la capătul unei faze fixe, specialitatea casei pentru gazde. Fundaşul Dante a fost găsit în careu liber, a recentrat cu capul pentru Muller, care a deschis scorul cu toată opoziţia lui Valdes, stabilind şi scorul pauzei: Bayern - Barcelona 1-0.
Repriza a doua a fost de coşmar pentru Barcelona. Fără aportul lui Messi, care a fost inexistent pe tot parcursul meciului, spaniolii au gâfâit pe teren la fiecare atac al gazdelor. La patru minute de la startul mitanului secund, gazdele şi-au dublat avantajul tot dintr-o fază fixă. Robben a centrat din corner, Muller a recentrat cu capul, iar Gomez, suspectat că a fost în ofsaid, a înscris pentru 2-0, dezlănţuind fiesta în tribune.
Ce a urmat a însemnat îngenunchierea Barcelonei. Nemulţumiţi de diferenţa de două goluri de pe tabelă, oaspeţii au ieşit la atac, dar au lăsat spaţii ur