Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sony Ericsson Z310, un mobil ce îţi colorează contactele

Publicat in Adevarul, luni 11 decembrie 2006 ·

Z310 are un afişaj ascuns discret sub suprafaţă, până ce este recepţionat un apel sau un mesaj Telefonul are în dotare şi efecte de lumină colorată care pot fi atribuite contactelor din agendă, putând recunoaşte imediat cine te sună.

Finisajul semitransparent de pe faţa telefonului permite icoanelor de pe ecran care semnalizează atunci când au loc diferite activităţi pe telefon să dispară atunci cand telefonul este în stand-by sau când nu exista nicio activitate.

Pe lângă design, există şi o serie de efecte de lumină care servesc atât la personalizarea telefonului, cât şi a agendei de contacte. Se poate atribui o lumină de o anumită culoare celor care te sună frecvent, astfel făcând mult mai uşoară identificarea apelantului. Există şi posibilitatea să setezi înfăţişarea şi starea meniului şi a display-ului pentru a fi în acord cu momentele din zi: o temă dinamică în timpul zilei, iar seara alta mai relaxantă sau subtilă. Fiind simplu de folosit, Z310 este dotat cu opţiuni care te ajută să-ţi organizezi timpul sau să te distrezi.

Imagini direct pe site prin Picture Blogging

Camera VGA integrată îţi permite să faci instantanee şi să le împărtăşeşti imediat cu familia sau prietenii prin intermediul aplicaţiei Picture Blogging (încărcând imagini direct de pe Z310 pe site-ul blogului) sau prin clasicul MMS, putând astfel să folosim telefonul ca un album foto portabil. Telefonul va fi disponibil în trei culori individuale: negru, bronz şi roz. "Nu numai că are un look frumos şi culori vibrante, mai este însă şi înzestrat cu opţiuni absolut necesare pentru acest tip de telefon: cameră VGA, tonuri muzicale MP3 şi conexiune Bluetooth. Înfăţişării telefonului i-au fost adăugate nişte caracteristici inovative de design ce se găsesc în mod normal numai la telefoane mai avansate", a spus Steve Walker, Head of Product Marketing în cadrul Sony Ericsson. @N_

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 2 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 2 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 2 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 2 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 2 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 4 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 2 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 3 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

10°
joi

10°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°