Un amic care locuieşte în zona străzii Carantinei îmi povestea cum, în vremea copilăriei lui din anii '80, lângă fosta fabrică de pâine se înălţau, toamna, grămezi uriaşe de orez.
"Era acolo o secţie de decorticat, aduceau orezul să-l cureţe de coajă. Munţi de orez, frate, nu exagerez cu nimic... Erau aproape cât clădirea, ţin minte că ne urcam pe acoperiş, săream pe o grămadă de-asta şi alunecam până jos ca pe tobogan. Bestial era, bestial!".
Un alt prieten, care a copilărit la marginea cartierului Brăiliţa, se juca în curtea fostei fabrici de cărămizi. "Ne împingeam cu vagonetele cu care se căra pământul galben sau jucam ascunsa printre cuptoarele unde se ardeau cărămizile şi printre vagoanele de pe calea ferată, venite să ia marfa".
Eu am crescut în cartierul Chercea şi ţin minte că pe lângă gardul fostului TUG, unde se reparau utilaje grele, scormoneam în deşeuri ca să facem rost de cablu, pentru praştii cu elastic, sau duze vechi de tractor, pentru pocnitorile cu gămălii de beţe de chibrit cu care "trăgeam" în perioada Crăciunului şi Revelionului. Vacanţa de vară mi-o petreceam la ţară, în satul Cotu Lung, la vreo 20 kilometri de Brăila, unde tocmai se dăduse în funcţiune o orezărie. Sute de hectare de parcele şi un păienjeniş de canale de irigaţii, unde ne scăldam sau pescuiam, un adevărat paradis pentru copiii de atunci.
Nu spun toate astea ca să fac o comparaţie între felul cum îşi petrecea copilăria generaţia anilor '70 - '80 şi cum şi-o petrece generaţia de acum, conectată la jocuri de calculator şi telefoane de ultimă generaţie. Ţineam doar să subliniez faptul că, pe vremea noastră, locurile de joacă erau aproape inevitabil legate de diverse obiective economice care funcţionau şi, de bine de rău, produceau ceva. Astăzi, după 20 şi ceva de ani, vorbim despre ele doar la timpul trecut. Fosta fabrică de pâine,
