Bun venit la bord. Însoţitoarele de zbor zâmbeau la intrare şi noi răsuflam uşuraţi. Brazilia a fost o provocare. A arătat mii de feţe, unele teribile, altele nespus de frumoase.
Ne-am luat adio de la Brazilia printr-o plimbare de cinci zile prin Parcul Naţional Chapada Diamantina. Numele parcului vine de la stâncile abrupte (chapada) şi de la diamantele găsite în zonă la mijlocul secolului al XIX-lea.
E o oază în deşert, aşa spun localnicii despre parc. Şi tind să îi cred. În fond, cu cât mai aproape de parc, cu atât mai multă verdeaţă. Am ajuns în Lençois, unde ne-am şi cazat şi apoi ne-am întâlnit cu ghidul care ne-a dat primele indicaţii despre cele 5 zile. Pentru oricine ajunge acolo, un ghid de-al locului e absolut necesar. În primul rând, pentru a descoperi cărările spre peisaje incredibile şi tot în primul rând spre a evita riscul de accidente.
După 15 ani petrecuţi explorând parcul cu turişti din toată lumea, Hernandes, ghidul nostru, ştia şi care pietre sunt alunecoase pe traseul ales. Cazaţi, cu bagajele semi-despachetate, am ieşit să cunoaştem oraşul, o mixtură cosmopolită de localnici cu viziune şi străini din cele mai diferite colţuri ale lumii care au venit, s-au îndrăgostit şi au rămas. Lençois e un orăşel calm, unde, spune ghidul nostru, localnicii au înţeles că se poate trăi din turism şi că asta implică respectul pentru posesiunile vizitatorilor.
Spre bucuria noastră, oraşul are o rată de criminalitate redusă şi am putut dormi ca nişte prunci, cu obloanele deschise şi fără griji. Prima zi a fost cea mai dură, am mărşăluit 20 de kilometri. Zece dus, apoi o baie binemeritată în piscinele naturale cunoscute ca Aguas Claras, de pe traseul Morrăo (Muntele).
Eu mă împiedicam frecvent, cărarea era îngustă şi la orice întoarcere cu aparatul foto la ochi ieşeam de pe traseu. Însă nu se putea altfel,
