Prin 1999, datorită unei conjuncturi fericite, reuşisem să împuşc o bursă de o lună în Portugalia, pentru un curs de jurnalism de investigaţii.

Îmi trecuse prin cap cu o zi înainte de decolare să dau un chef pe motiv de la revedere, la care să îmi invit colegii de la ziarul la care lucram.

I-am chemat la o cârciumă de lângă Casa Scânteii pe vreo patru băieţi cu care mă înţelegeam mai bine şi pe Mihai, şeful meu direct de atunci.

Supărare

Se întâmplase ca publicaţiunea la care lucram cu onor să ne întârzie salariile cu o săptămână, cu toate că nu era ca acum criză financiară mondială. Ştiind că plec, totuşi mă împrumutasem de oarece lovele să dau de băut prietenilor nemulţumiţi. După câteva beri, începuseră revedincările sindicale şi se declanşaseră înjurături groase la adresa tuturor contabililor şi şmecherilor din trustul de presă unde prestam. Cel mai nemulţumit era săracul nea Mihai, care, uşor trotilat, îmi zicea întruna: "Pleacă, bă, de tot! N-are rost să te întorci aici, la mizerie! Combini o portugheză cu bani şi o să te doară-n cur". Din când în când venea şi fraza clasică, pe care am auzit-o în mai multe circumstanţe: "Dacă aş avea vârsta ta şi aş fi fără familie şi copii, aş rămâne afară fără să ezit!". Mihai nu era în nici un caz un Matusalem, nu cred că avea prea mulţi ani peste vârsta pe care o am eu acum. E adevărat, avea o nevastă care-l tot cicălea să-i cumpere diverse chestii şi un copil la grădiniţă.

Pleacă, bă, d’aci!

Pe la nouă seara terminasem fondul de protocol şi intenţionam să sparg gaşca. Se vedea că Mihai are totuşi poftă să mai toarne ceva în el. Aveam aceeaşi direcţie de mers, am luat autobuzul 131. Pe la Arcul de Triumf nu a mai rezistat şi a făcut o propunere indecentă: "Bă, mai am nişte bani daţi de nevastă-mea să cumpăr o lampă... Îi zic că n-am găsit şi mai citim o b