Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băut lampa

Publicat in Jurnalul, duminică 1 martie 2009 ·

Prin 1999, datorită unei conjuncturi fericite, reuşisem să împuşc o bursă de o lună în Portugalia, pentru un curs de jurnalism de investigaţii.

Îmi trecuse prin cap cu o zi înainte de decolare să dau un chef pe motiv de la revedere, la care să îmi invit colegii de la ziarul la care lucram.

I-am chemat la o cârciumă de lângă Casa Scânteii pe vreo patru băieţi cu care mă înţelegeam mai bine şi pe Mihai, şeful meu direct de atunci.

Supărare

Se întâmplase ca publicaţiunea la care lucram cu onor să ne întârzie salariile cu o săptămână, cu toate că nu era ca acum criză financiară mondială. Ştiind că plec, totuşi mă împrumutasem de oarece lovele să dau de băut prietenilor nemulţumiţi. După câteva beri, începuseră revedincările sindicale şi se declanşaseră înjurături groase la adresa tuturor contabililor şi şmecherilor din trustul de presă unde prestam. Cel mai nemulţumit era săracul nea Mihai, care, uşor trotilat, îmi zicea întruna: "Pleacă, bă, de tot! N-are rost să te întorci aici, la mizerie! Combini o portugheză cu bani şi o să te doară-n cur". Din când în când venea şi fraza clasică, pe care am auzit-o în mai multe circumstanţe: "Dacă aş avea vârsta ta şi aş fi fără familie şi copii, aş rămâne afară fără să ezit!". Mihai nu era în nici un caz un Matusalem, nu cred că avea prea mulţi ani peste vârsta pe care o am eu acum. E adevărat, avea o nevastă care-l tot cicălea să-i cumpere diverse chestii şi un copil la grădiniţă.

Pleacă, bă, d’aci!

Pe la nouă seara terminasem fondul de protocol şi intenţionam să sparg gaşca. Se vedea că Mihai are totuşi poftă să mai toarne ceva în el. Aveam aceeaşi direcţie de mers, am luat autobuzul 131. Pe la Arcul de Triumf nu a mai rezistat şi a făcut o propunere indecentă: "Bă, mai am nişte bani daţi de nevastă-mea să cumpăr o lampă... Îi zic că n-am găsit şi mai citim o b

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski l-a destituit pe șeful propriei securități, după tentativa eşuată de asasinare

Ziare.com acum o ora
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat (UDO) Serghii Rud, grup considerat responsabil de o tentativă de asasinat eşuată care l-a vizat pe şeful statului săptâmâna aceasta, relateaz

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum o ora
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum o ora
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 24 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 2 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Rafila: Nicidecum nu putem discuta de o infectare a lui Florin Piersic în cursul procedurilor medicale

Adevarul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi seara, la Digi 24, că nicidecum nu se poate vorbi despre o infectare a actorului Florin Piersic în cursul procedurilor medicale.

Ferrari făcut praf într-un accident rutier, între Turda și Cluj. Două persoane au fost rănite

Adevarul acum 2 ore
Un grav eveniment rutier produs joi, 9 mai, în localitatea Copăceni, între Turda și Cluj, s-a soldat cu rănirea a două persoane. Un singur autoturism a fost implicat în acest accident, fiind vorba despre un Ferrari.

Încă un român s-a calificat la Paris 2024 – Team România are acum 83 de membri

Mediafax acum o ora
Alin Alexuc a ajuns în finala turnelui după o victorie în semifinale în faţa sportivului Heiki Nabi, din Estonia. Calificarea în finală îi asigură biletul olimpic, conform criteriilor Federaţiei Internaţionale primii 3 sportivi de la acest Turneu Mo

Klaus Iohannis s-a întâlnit la Washington cu președintele Camerei Reprezentanților din cadrul Congresului SUA

Adevarul acum 2 ore
Cu ocazia vizitei de lucru în Statele Unite ale Americii, președintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit joi, 9 mai, la Washington, cu președintele Camerei Reprezentanților din cadrul Congresului SUA, Mike Johnson.

Vremea

București
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
Iasi
acum

14°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
Constanta
acum

10°
joi

10°/14°
vin.

11°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
Timisoara
acum

14°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°