Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Curatenie in zonele de agrement

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 6 aprilie 2006 ·

Reprezentantii municipalitatii au anuntat ca a fost stabilit un grafic conform caruia echipele de muncitori de la SC Salubris SA si de la Directia de Servicii Publice Municipale (DSPM) din cadrul primariei vor interveni pentru curatarea zonelor de agrement de la Ciric, Bucium si C. A. Rosetti. Astfel, in fiecare saptamana, in zilele de luni si sambata, angajatii de la SC Salubris SA vor matura si vor face intretinerea spatiilor verzi de la Ciric. In zilele de joi si duminica, vor fi doar cativa oameni la intretinere, care vor strange hartiile si PET-urile care raman in urma iesenilor ce vin sa-si petreaca cateva ore la iarba verde. Tot la Ciric, angajatii de la DSPM vor curata luciul de apa la cele doua lacuri din zona. "Practic, vor fi scoase PET-urile care ajung la suprafata apei, deoarece nu exista posibilitatea tehnica de curatare a fundului de lac. Cele doua acumulari de apa ar trebui desecate, pentru a se putea realiza o curatare completa", a declarat Eduard Bulgaru, de la Biroul Administrare Mediu Urban, din cadrul primariei. Acesta a mai spus ca in zilele de luni si vineri se va face intretinerea spatiilor verzi din zona C. A. Rosetti. Atat pe platoul Bucium, cat si in zona C. A. Rosetti angajatii de la SC Salubris SA vor matura numai pe baza de comanda de la primarie. Pentru a se pastra curatenia in zonele de agrement, in saptamanile urmatoare, angajatii de la DSPM vor monta cosuri metalice pe platoul Bucium si pe cel de langa soseaua C. A. Rosetti. In alta ordine de idei, potrivit declaratiilor date de reprezentantii SC Salubris SA, pana la Pasti va fi finalizata curatenia de primavara in toate cartierele orasului. "Avem la strada 150-160 de maturatori si inca 20 de detinuti care ne ajuta la curatatul strazilor. Astazi am intervenit cu trei echipe de 15- 20 de oameni fiecare in Aleea Rozelor din cartierul Cantemir, pe strada Toma Cozma si in cartierul

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

Ziua Constanta acum o ora
Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează Reuters. În calitate de pr

Miron Cozma, audiat la Parchet în Dosarul Mineriadei- „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu“

Ziua Constanta acum o ora
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. "Care Mineriadă? To

A fost inaugurat cel mai mare rezervor de stocare a țițeiului din România: Investiție de 23 de milioane de euro

Wall-Street.ro acum 51 minute
Cel mai mare rezervor de stocare a ţiţeiului din România a fost pus în funcţiune de OMV Petrom la rafinăria Petrobrazi, după o investiţie de peste 23 de milioane de euro. "Construcţia noului rezervor de ţiţei reprezintă un nou proiect important fina

Premierul Marcel Ciolacu, vizită oficială în Turcia, marţi, la invitaţia preşedintelui Erdoğan: Turcia este principalul partener comercial non-UE al României; Ne-am propus să creştem schimburile comerciale la 15 miliarde de dolari

News.ro acum 21 minute
Premierul Marcel Ciolacu efectuează marţi o vizită oficială în Turcia, la invitaţia preşedintelui Erdoğan, el urmând să fie însoţit de o delegaţie de miniştri. Premierul transmite că Turcia este principalul partener comercial non-UE al României şi c

Israelul susţine că nu este implicat în moartea lui Raisi

Mediafax acum o ora
Israelul nu a fost implicat în niciun fel în moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi şi a ministrului său de externe Hossein Amir Abdollahian, a declarat oficialul. „Nu am fost noi”, a spus el Primele indicii arată că elicopterul s-a prăbuşit di

Apelul de proiecte privind dezvoltarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi, relansat

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale relansează apelul de proiecte privind dezvoltarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi. Bugetul total este de peste 25 de milioane de euro. Banii pot fi accesaţi de autorităţile locale.

Încep reînscrierile la grădiniţe şi creşe

HotNews acum 4 ore
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, srie Agerpres. Copil la grădinițăFoto: Katarzyna Bialasiewicz / Dreamstime.com În această etapă sunt confirmaţi, în baza unei cereri de re

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni în Dobrogea?

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. În prima zi a intervalului valorile termice se vor situa în continuare ușor sub normalul climatologic, în

METEO: Temperaturi apropiate de normele perioadei şi ploi însemnate cantitativ, în următoarele două săptămâni / Prognoza pe regiuni

G4Media acum o ora
Regimul termic estimat de meteorologi pentru următoarele două săptămâni (20 mai – 2 iunie) va fi apropiat de normele climatologice ale perioadei, în toate regiunile, iar oscilaţiile de temperatură vor fi completate de intervale cu ploi destul de con

Aproximativ 50 de tone de deşeuri din Italia şi Danemarca, blocate să intre în România, la Nădlac și Borș

G4Media acum 2 ore
Aproximativ 50 de tone de deşeuri provenite din Italia şi Danemarca au fost blocate de autorităţile române de la frontiera de vest să intre în ţară, după ce s-a constatat că transporturile sunt ilegale, transmite Agerpres. Deşeurile erau încărcate î

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/22°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

19°
lun.

13°/19°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

20°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°