Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Troienele au pus lacăte la 19 şcoli şi 23 de grădiniţe din judeţ

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 12 decembrie 2012 ·

Mii de elevi şi de preşcolari, din 19 unităţi de învăţământ primar şi gimnazial şi din 23 de grădiniţe din judeţul Suceava, au stat ieri acasă din cauza ninsorilor abundente din ultimele zile. Troienele, drumurile impracticabile, distanţele mari pe care şcolarii le aveau de parcurs până la şcoală, toate au determinat conducerile unităţilor de învăţământ din localităţile Breaza, Brodina, Ulma, Zvoriştea, Gura Solcii şi Fântânele să ia decizia de a suspenda orele de curs pentru ziua de marţi, asta după ce, luni, elevii au stat acasă ca urmare a deciziei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă de a închide toate cele 823 de unităţi de învăţământ din judeţ.

În comuna Fântânele, săptămâna a început cu şcolile închise. Aproximativ 700 de preşcolari şi elevi din trei grădiniţe şi patru şcoli au stat acasă şi luni, şi marţi. Directorul şcolilor din această comună, Mihai Silviu, a declarat că „atunci când am decis să menţinem şcolile închise şi marţi, s-a ţinut seama de mai multe motive. Avem drumuri înfundate şi impracticabile şi abia azi primăria a reuşit să elibereze arterele principale.” De asemenea, potrivit directorului de la Fântânele, 150 de copii din această localitate fac naveta până la şcoală. „Avem 150 de copii navetişti, care ar fi trebuit să vină la şcoală prin troiene. Ar fi ajuns uzi la picioare şi nu poţi să-i ţii apoi aşa la ore. Decât să se îmbolnăvească, am decis că e mai bine să ţinem şcoala închisă încă o zi”, a spus Mihai Silviu.

Nu numai elevii sunt navetişti la Fântânele, ci şi cadrele didactice. „Avem şi un număr de 16-18 cadre didactice care fac naveta, iar autobuzul care le transportă avea întârzieri mari, fiindcă drumul judeţean 290 era greu practicabil”, a mai declarat directorul din Fântânele.

Astăzi toţi elevii se întorc la ore

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Suceava, Laura Hacman, a declar

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 2 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Vacanță de coșmar. Turiști rătăciți în Munții Retezat. Intervenție de urgență a Salvamont după ce o femeie a căzut într-o râpă

Ziare.com acum o ora
Salvamontiştii din Hunedoara intervin, sâmbătă seară, 25 mai, pentru a recupera un grup de turişti din Târgu Jiu care s-au rătăcit în Munţii Retezat, într-o zonă sălbatică, după ce au pornit pe altă cale la coborâre. O femeie de 29 de ani a suferit

Un mort şi 6 răniţi în urma unui accident în Prahova

Mediafax acum 33 minute
O persoană a murit şi şase au fost rănite, în urma unui accident care a avut loc sâmbătă seara în satul Valea Scheilor, comuna Călugăreni, din judeţul Prahova. Între răniţi este şi un copil.

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum 3 ore
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 57 minute
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 3 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Cupa Angliei – finala: Manchester United a câştigat trofeul după 2-1 cu Manchester City - VIDEO

News.ro acum o ora
Echipa Manchester United s-a impus sâmbătă în finala Cupei Angliei, câştigând trofeul după ce a învins cu 2-1 rivala concitadină, Manchester City. Echipa lui Erik ten Hag a condus cu 2-0 la pauza meciului de pe Wembley. Golurile lui United au fost m

Consiliul Concurenței va lansa o variantă simplificată a aplicației Monitorul Prețurilor. Ce va conține aceasta

Wall-Street.ro acum 4 ore
Consiliul Concurenţei va lansa curând o variantă simplificată a Monitorului preţurilor, care va conţine doar produsele de bază ale căror preţuri au fost plafonate de Guvern, a declarat, sâmbătă, preşedintele autorităţii de concurenţă, Bogdan Chiriţo

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 2 ore
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Vremea

București
acum

22°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
Constanta
acum

18°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

19°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°