Într-o ţară predominant creștină te-ai aștepta ca unirea spirituală dintre un bărbat și o femeie să fie cinstită cum se cuvine, prin decenţă și solemnitate.
Din punct de vedere religios, căsătoria presupune făgăduinţa reciprocă a soţilor, în faţa lui Dumnezeu, de a-și purta unul altuia de grijă în vederea dobândirii vieţii veșnice. În creștinism, cununia este o Taină, Însuși Stăpânul cerurilor și al pământului pecetluind legătura dintre bărbat și femeia sa. De altfel, prima minune publică săvârșită de Iisus Hristos a fost la nunta din Cana Galileii, acolo unde a transformat apa în vin, la stăruinţa Maicii Sale.
Așadar, din moment ce se află în faţa preotului, se prezumă că soţii cred în Dumnezeu și că se angajează să Îi respecte poruncile. Asta înseamnă egalitate, respect reciproc, întrajutorare și, nu în ultimul rând, dărnicie faţă de cei lipsiţi.
A merge la biserică să te cununi nu este „un obicei strămoșesc", o cutumă, ci o atitudine responsabilă, prin care bărbatul și femeia capătă drepturi și își asumă obligaţii. Prin urmare, scopul nunţii nu este acela de „a-ţi scoate banii" sau de „a ieși pe plus", cum nu este nici acela de a-ţi etala avuţia sau rangul social.
Asta ca să nu mai punem la socoteală prostul gust afișat de cei care caută fast în loc de comuniune, inclusiv atunci când își aleg lăcașul de cult la care se vor cununa. Nu contează mărimea bisericii, corul sau numărul preoţilor care oficiază Taina. Cum nu contează nici rochia miresei, costumul mirelui, restaurantul sau mașinile cu care sosesc invitaţii la eveniment.
Importante sunt legământul dintre cei doi, curăţenia și sănătatea lor spirituală. Avându-le pe acestea poţi începe să construiești o familie frumoasă și, privind mai departe, o societate puternică. Jurământul pe care mirii îl fac trebuie ferit de formalism și derizoriu. Televizarea nunţilor unor „V
