Un băiat în vârstă de 10 ani din Germania a descoperit în mansarda bunicului, într-un cufăr din lemn, o mumie egipteană, notează Daily Mail. Potrivit cotidianului britanic, Alexander Kettler a găsit o mumie în interiorul unui sarcofag, într-un colţ întunecat al casei bunicului său.
Descopeirea a fost făcută în Diepholz, un oraş din nordul Germaniei. Mumia ar fi stat în casa respectivă timp de patru decenii, mai scrie Daily Mail. Lutz Wolfgang Kettler, tatăl copilului, intenţionează să supună mumia unei expertize la Berlin pentru a se vedea dacă sau nu autentică.
Dincolo de corpul mumificat, în sarcofag a mai fost găsit o mască a morţii şi un borcan canopic, recipient folosit în Egipt, în antichitate, pentru depozitarea organelor.
Tatăl băiatului crede că sarcofagul şi borcanul sunt false, dar există o probabilitate destul de mare ca mumia să fie reală. „E ceva ce nu poţi cumpăra de la magazinul din colţ”, a declarat Kettler. Bărbatul a precizat că tatăl său a călătorit în nordul Africii în jurul anului 1950, iar atunci când a revenit acasă s-a întors cu un cufăr misterios. Acesta a menţionat că tatăl lui nu a vorbit niciodată despre ce conţine cufărul respectiv.
Jurnaliştii de la Daily Mail au cerut opinia unor experţi pentru a afla cum poate fi identificată o mumie reală, iar specialiştii au spus că testele realizate cu raze X pot oferi un răspuns la întrebarea dacă mumia descoperită de băiatul din Germania este una autentică sau un fals.
În prezent, mumia cunoscută sub numele de ID #32751 se află la British Museum.
Un băiat în vârstă de 10 ani din Germania a descoperit în mansarda bunicului, într-un cufăr din lemn, o mumie egipteană, notează Daily Mail. Potrivit cotidianului britanic, Alexander Kettler a găsit o mumie în interiorul unui sarcofag, într-un colţ întunecat al casei bunicului său.
Descopeirea a fost făcută