După întâlnirea de la Sighişoara de la mijlocul săptămânii trecute între ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, şi directori de spitale, parlamentari, primari sau directori din cadrul DSP şi CAS din Regiunea Centru, senatorul Marius Neculoiu a anunţat că până la sfârşitul acestui an se doreşte modificarea modului de salarizare a personalului medical. Noutatea prezentată în cadrul acestei întâlniri, spune senatorul, ţine de modificarea statutului medicului rezident, astfel încât acesta să aibă drept de practică înainte de specializare. Mai exact, medicii rezidenţi ar putea după primul an de practică în spitalele universitare să îşi încaseze banii de gărzi. Astfel, dacă acum un medic rezident are aproximativ 900 de lei în mână, prin faptul că va putea face aceste gărzi şi-ar putea dubla venitul. După cum arată senatorul Neculoiu, după şase ani de facultate, „acum un medic rezident poate câştiga undeva între 900 şi 1.000 de lei lunar în mână, el neavând drept de liberă practică şi astfel face gărzi obligatorii neremunerate. Acum am dori ca după primul an de rezidenţiat să fie plătit, cu acordul Colegiului Medicilor, pe modulul absolvit de acesta şi, mai mult, ca acesta să poată să aibă opţiunea de a practica în mai multe spitale, pentru că există zone deficitare în domeniu medical şi unde este nevoie de personal”. Neculoiu spune că o bună practică şi o sursă de venit pentru aceştia ar fi şi spitalele particulare, unde ar trebui să aibă dreptul să colaboreze, chiar dacă nu au încă dreptul la o parafă.
SE REIAU AUDIENŢELE. Senatorul PNL Marius Neculoiu anunţă că de săptămâna viitoare va relua audienţele la Biroul parlamentar din str. Mihail Sadoveanu nr. 12. Acestea vor avea loc joi întreorele 17:00 – 19:00 şi sâmbătă de la 09:00 la 11:00.
După întâlnirea de la Sighişoara de la mijlocul săptămânii trecute între ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, şi