Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât costă să dai o petrecere în Castelul Bran?

Publicat in Adevarul, vineri 16 aprilie 2010 ·

V-aţi imaginat vreodată că Branul se transformă după plecarea vizitatorilor într-un loc foarte select şi romantic, unde oamenii cu foarte mulţi bani petrec regeşte? Ei bine, noii proprietari închiriază Castelul la preţuri extrem de piperate, neaccesibile omului de rând.

Castelul Bran nu mai este un simplu muzeu vizitat de turiştii avizi de povestea Contelui Dracula. De când a fost redat actualilor proprietari, la Bran se organizează de la lansări de autoturisme până la cine romantice şi petreceri de companii. Preţurile sunt foarte piperate. Numai o cină de două persoane costă 1.900 de euro, plus T.V.A. Dar în ce constă, exact, o cină la Castelul Bran? Oaspeţii sosesc la orele 19 (după terminarea programului de vizite) şi le este înmânată cheia castelului. Vor fi serviţi în vase de porţelan, cu tacămuri de argint şi vor mânca trei feluri de mâncare care provine de la o firmă de catering din Braşov, potrivit lui Alexandru Priscu, directorul de marketing al Castelului Bran. „Oaspeţii vor avea Castelul în mâinile lor pentru o noapte întreagă, plus o echipă invizibilă, mereu pregătită să le transpună dorinţele în realitate, fie că este vorba de accesul la Biblioteca Regală în compania unui pahar fin de coniac, sau servirea ceaiului pe una dintre terase", a declarat, pentru „Adevărul", Alexandru Priscu.

În Castel nu se doarme!

Cei care doresc să se răsfeţe în dormitorul regal nu vor avea ocazia, deoarece administratorii nu permit oaspeţilor să doarmă în Castel. „Nici vorbă de aşa ceva. Castelul Bran nu este nici restaurant şi nici hotel! Cei care vor să doarmă, le oferim cazare la hotelul de patru stele Wolf 2, din Bran", a punctat Lia Trandafir, administratorul Castelului Bran.

De asemenea, potrivit Liei Trandafir, numărul persoanelor care au petrecut până acum la Castel nu este foarte mare. „Din iunie 2009 până acum, s-au organizat dou

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 6 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 5 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 6 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 8 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 8 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 8 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 5 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 9 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 10 ore
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°