Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şova a pierdut contractul Bechtel. Poate ȋl găseşte mama lui?

Publicat in Contributors.ro, joi 1 august 2013 ·

Aseară pe DigiTV, ȋn emisiunea lui Luca Niculescu, am asistat la un interviu halucinant cu ministrul Dan Şova care bate, cred, standardele oricum joase de emis bazaconii la metru pătrat, ȋn scădere continuă la noi. Am auzit două aberaţii de bază, din care se ramifică altele mai mici.

Prima: contractul Bechtel n-a putut fi desecretizat (deci atenţie presă, care aţi scris că s-a desecretizat; nu e real, sunt doar anexele de după 2005) deoarece “nu găsim originalul la Ministerul Transporturilor”. Acuma, să te mai miri că un minister nu găseşte unul din cele mai importante şi controversate contracte publice din ultimul deceniu? Insă apare ȋntrebarea, dle Şova, cum aţi reziliat dv acest contract acum două luni, cu tam tam, plătind pe asta 30 mil euro? In baza unei copii din cele puse pe site, care sunt nişte Word-uri făcute .pdf, nesemnate şi neştampilate? De unde ştim noi că aceste copii, care nu-s scanuri după original, corespund cu originalul “de negăsit”? Dacă află Bechtel şi o dă la ȋntors cu rezilierea? Aranjaţi dv cu firma de avocatură a mamei, ce reprezintă Bechtel ȋn disputa cu dv, să ne dea ei originalul lor? Cred că ei ȋl au, ce ziceţi?

Doi: dl ministru Şova, cu aplombul cunoscut, a opinat că România a fost marele perdant la Consiliul European din februarie 2013, unde s-au ȋmpărţit fondurile UE pe perioada 2014-20 (vina fiind, desigur, a lui Băsescu care a negociat prost, dacă mergea Ponta acolo ar fi fost altfel, etc…). Dl Şova a spus că România e singurul stat din cele nou-membre care primeşte “fonduri structurale” de 1000 euro/cap, toţi ceilalţi vecini, Bulgaria, Ungaria, Polonia primind 2000 euro/cap şi peste.

Trecând peste disputa politică a guvernului Ponta cu preşedintele-lider al opoziţiei Băsescu, pe care ambel părţi sunt libere să o poarte ȋn continuare, graficele de mai jos arată care e realitatea şi cum poate bulibăşi un ministru

Articolul in Contributors.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 32 minute
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 2 ore
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

De ce și-a făcut Maia Sandu pașaport românesc. Explicațiile date unui jurnalist rus

Ziare.com acum 48 minute
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat într-un interviu acordat cunoscutului jurnalist rus şi creator de conţinut pe YouTube Iuri Dudi - inclus în martie 2022 pe lista ”agenţilor străini” de autorităţile de la Moscova - că şi-a redobâ

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum o ora
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum o ora
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum 51 minute
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 4 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 23 minute
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°