Nu am priceput, de pilda, niciodata de ce o tara ca a noastra, cu o economie la pamint, se da de ceasul mortii sa organizeze summit-uri ultracostisitoare sau petreceri-monstru de Revelion, de Craciun etc., ignorind cu nonsalanta ironia taioasa a proverbului autohton "capra riioasa tine coada sus" (aviz si autoritatilor locale!). Nu i-am inteles niciodata pe cei care vor sa para altceva decit sint. Iar in zona romaneasca oamenii de soiul asta acopera o plaja foarte larga - de gasit fiind ei si in lumea celor "de sus", si in cea a scriitorilor si artistilor, dar si in cea a omenilor de rind. Ca o fac din ipocrizie, dintr-un orgoliu marunt, din bovarism sau lacomie nu mai are importanta - destul ca mie imi provoaca o uimire continua. Si o puternica reactie de respingere. * De Craciun, am fost colindata si de doi frati, un baiat adolescent si o fetita. Doar baiatul colinda - dar ce era la gura lui, numai Dumnezeu putea pricepe, ca eu nu am inteles din litania aceea bolmojita si stropsita in maxima viteza decit un cuvint: Bletem. Asta voia sa insemne Bethlehem! Am incercat, zimbind incurajator si cintind si eu, sa-l fac sa o lase mai moale si sa pronunte cuvintele mai pe inteles. Nimic. Cind de bine-de rau a terminat de colindat, eu, deloc incintata, am scos totusi la iveala pungile in care pusesem din vreme si nuci, si mere, si portocale, si bomboane de ciocolata. Nu si bani. "E bine asa?", am intrebat. Fetita, cam la 5-6 ani, care statuse si pina atunci tacuta, ma privea cu ochi candizi si plini de franchete. Atit de candizi, incit m-am aplecat si am sarutat-o. Mirosea rau, draguta de ea, a fum, a mincare si a rufe nespalate. O chema Elena, nume spus insa clar si raspicat. Insfacind pungile cu daruri traditionale, fratele a raspuns la intrebarea mea: "e bine!". Dar cind m-am interesat de unde sint, el a bolborosit un nume de sat din apropierea Iasului, grabindu-se insa