Se regăseşte în fiecare privire a copiilor pe care i-a îndrumat şi educat în cariera sa de învăţător. Acum, e alături de ei în calitate de psiholog.

A crescut în spiritul şcolii, într-o familie de intelectuali. Nevoia mamei sale de a fi alături de cele două fetiţe i-a purtat paşii Danei prin toate şcolile din zona Obârşia de Câmp.

„Mama era profesoară de biologie, veşnic suplinitoare, pentru că a fost titulară în Sălaj şi, venind prin căsătorie cu tatăl meu în Mehedinţi, niciodată- până la revoluţie- nu s-a putut titulariza. Făcea naveta, purtându-ne cu ea peste tot, astfel încât toate şcolile din zonă- Cujmir, Dârvari, Gemeni- au fost străbătute de mine cu piciorul, alături de mama, pentru că nu avea cu cine să ne lase”, îşi aminteşte Dana Buzatu despre momentele copilăriei.

Perioada primilor ani de şcoală a fost şi cea care a îndreptat-o încet, încet spre visul de a deveni învăţătoare, avându-l drept model pe dascălul de la catedră. „Această meserie mi-am dorit-o văzând chipul drag al învăţătoarei mele.

Doamna Rodica Crivineanu era pe-atunci în primul an de învăţământ. De la ea am copiat gesturi, mergeam acasă şi le reproduceam. Şi pentru că eram un copil precoce şi dezgheţat la minte, cu un coeficient de inteligenţă peste media de la ţară, mergeam acasă şi le explicam părinţilor chiar şi gesturile.

Eu ştiam când doamna învăţătoare este supărată, că avea un inel de argint şi când îşi freca mâinile şi întorcea inelul pe partea inversă palmei, ştiam că e supărată şi că urmează ceva”, mărturiseşte psihologul.

„Sunt nostalgică după anii în care am fost învăţătoare”

În ciuda concurenţei de la acea vreme, Dana Buzatu şi-a urmat visul şi a intrat, în 1986, în Liceul Pedagogic din Caransebeş. „N-am să uit niciodată, au fost 14 locuri, eu am intrat pe pozitia a zecea. Tot ce-am facut în ac