Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Matia Corvin: şi ungur, şi român

Publicat in Adevarul, miercuri 21 martie 2012 ·

Aducem în prim-plan, în ediţia lunii martie a revistei „Historia“, figura regelui Ungariei, Matia Corvin. Ce ştim noi, românii, despre el? Că este un grup statuar la Cluj care îl reprezintă şi mai este o controversă între români şi maghiari legată de o inscripţie de pe soclul statuii.

Mai ştim că Matia Corvin a avut un conflict cu Ştefan cel Mare, diferend soluţionat de domnitorul Moldovei prin victoria de la Baia. Nici raporturile cu Vlad Ţepeş nu au fost dintre cele mai cordiale, voievodul muntean fiind întemniţat mai bine de zece ani la porunca regelui maghiar.

Dar unul dintre cele mai importante lucruri legate de marele rege al Ungariei este mai puţin scos în evidenţă. Bineînţeles, ştim cu toţii că Matia Corvin este fiul lui Iancu de Hunedoara, deci român după tată. Mama sa, soţia lui Iancu, este unguroaică, Elisabeta Szilagy. Însă am preferat, de-a lungul vremurilor, să-l privim pe Matia Corvin ca pe un invadator, un inamic al lui Ştefan cel Mare şi al lui Vlad Ţepeş. La rândul lor, nici ungurii nu au vrut să insiste asupra originii marelui rege din motive lesne de înţeles. În epocă nu conta originea etnică, ci descendenţa nobiliară. Dezavantajat că nu provenea dintr-o familie domnitoare în Europa, precum regii maghiari de dinaintea sa, Matia s-a lovit de problema originii sale. Iar răspunsul pe care l-a găsit a fost că se trage din romani, tocmai datorită faptului că valahii sunt urmaşii Romei. A fost un curent de gândire promovat la curtea sa, curent preluat mai târziu cu atâta fervoare de intelectualii ardeleni.

Dosarul revistei „Historia“ dedicat figurii lui Matia Corvin se încheie cu această întrebare: „De ce nu putem depăşi clişeele şi refuzăm să îl asumăm pe Matia Corvin în Panteonul Istoriei Românilor, la fel cum am făcut cu tatăl său, Iancu de Hunedoara?“

Click aici pentru a citi continuarea articolului!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°