Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Testul care îți arată câte șanse ai să ajungi ofițer SRI

Publicat in Capital, marți 6 noiembrie 2012 ·

Te-ai întrebat vreodată care sunt criteriile pe baza cărora un cetățean este acceptat să lucreze în cadrul serviciului de informații a respectivului stat? Dacă da, îți poți face o idee exact pe site-ul Serviciului Român de Informații (SRI) care a decis să posteze un scurt chestionar de evaluare generală care îi poate ajuta pe curioși să identifice anumite aptitudini pe care instituţia le caută la viitorii angajați.

Curioși, cei de la SRI întreabă doritorii cu privire la pregătirea profesională, atât ca studii, cât și ca experiență. Sunt interesați și de petrecerea timpului liber, dar și de perspicacitatea, atenția și memoria viitorilor angajați. Ba mai mult, îi întreabă și care ar fi cei mai importanți doi factori care i-ar motiva să lucreze în această instituție (salariul bun, recunoașterea în societate, apartenența la o instituție de elită, stabilitatea locului de muncă, oportunitățile în carieră, mediul de lucru profesionist sau posibilitatea de a învăța și a face lucruri speciale). Nu vă faceți griji, indiferent de ceea ce bifați, SRI va considera că aveți aptitudinile necesare pentru a lucra în această instituție. Cel puțin, acest lucru este valabil pentru cei care au studii absolvite și experiență profesională.

Totuși, dacă menționați salariul bun, răspunsul SRI este următorul. ”Munca în intelligence este o profesie şi în acelaşi timp o vocație, o luptă continuă şi discretă care nu îşi poate găsi energia exclusiv în motivaţia materială. Aceasta, deşi peste media naţională, nu vă va permite o viaţă de lux”.

Aţi indicat faptul că sunteţi interesat de recunoaşterea în societate a activităţii dumneavoastră? Răspunsul SRI în acest caz este următorul: ”În SRI apreciem discreţia şi atitudinea rezervată în faţa succeselor. Anumite amănunte din viaţa profesională a unui ofiţer de intelligence vor rămâne cunoscute de el şi de foarte puţini în afară

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum o ora
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum o ora
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 2 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum o ora
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Serbia: Nouă răniți în coliziunea a două trenuri la Belgrad

HotNews acum 2 ore
Nouă persoane au fost rănite vineri când un tren de marfă s-a ciocnit cu un tren de pasageri într-un tunel din Belgrad, a anunțat ministrul de interne Ivica Dacic, citat de AFP. Tren din Serbia ce atinge 200 kmhFoto: Shutterstock „Douăzeci și cinci

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 3 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
mar.

12°/25°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°
mar.

15°/25°