Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Magistraţii cer preşedintelui revocarea numirii lui Daniel Morar la Curtea Constituţională

Publicat in Monitorul de Cluj, miercuri 24 aprilie 2013 ·

Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) cere preşedintelui Traian Băsescu revocarea decretului de numire a lui Daniel Morar la Curtea Constituţională, acuzându-l de eşecuri profesionale şi abuzuri grave, precum şi de necunoaşterea normelor juridice internaţionale şi a Constituţiei.

AMR a trimis preşedintelui Traian Băsescu o plângere administrativă prealabilă în care cere "revocarea în tot" a decretului nr. 326 din 25 martie 2013 privind numirea lui Daniel Morar în funcţia de judecător la Curtea Constituţională, susţinând că actul este "nelegal".

În opinia AMR, actul administrativ contestat este contrar articolului 143 din Constituţie şi articolului 61 alineatul 3 din Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constuituţionale, care stabilesc trei condiţii de legalitate pentru numirea unei persoane în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale, respectiv pregătirea juridică superioară, înalta competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică ori în învăţământul juridic superior.

AMR susţine că aceste trei condiţii sunt de legalitate, nu de oportunitate, care să fie lăsate la puterea de apreciere a organului care decide numirea. Astfel, numirea ca judecător al Curţii Constituţionale a unei persoane care nu are studii juridice superioare sau care nu are o activitate juridică ori în învăţământul juridic superior de cel puţin 18 ani este nulă.

Asociaţia Magistraţilor din România arată că nerespectarea condiţiilor de legalitate se sancţionează cu nulitate, iar în cazul refuzului autorităţii emitente de revocare în tot a actului administrativ, competenţa de anulare aparţine instanţei de contencios administrativ.

Potrivit AMR, Daniel Morar nu îndeplineşte condiţia de legalitate a înaltei competenţe profesionale.

"Sunt astfel de notorietate publică trei cazuri în care domnia sa, ca procuror,

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 21 minute
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum o ora
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

VIDEO Un Boeing 767 și-a pierdut toboganul de urgenţă după decolare şi s-a întors pe Aeroportul JFK din New York

HotNews acum 21 minute
Un avion de tip Boeing 767 de linie aparţinând companiei Delta Airlines, care decola de la New York către Los Angeles, a fost nevoit să se întoarcă din drum după decolare, din cauza unui tobogan de urgenţă, scrie presa americană, potrivit News.ro. a

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 3 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Trafic blocat pe DN2-E85, la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol s-a răsturnat pe carosabil /Șoferul a murit

G4Media acum o ora
Traficul este blocat, sâmbătă, pe drumul naţional DN2 (E85), la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol înmatriculată în Republica Moldova s-a răsturnat pe carosabil, şoferul fiind declarat decedat după ce a fost descarcerat, a informat Inspectoratu

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 4 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 9 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Hamas a difuzat o înregistrare cu doi ostatici israelieni. Ce spun aceștia despre premierul Benjamin Netanyahu VIDEO

Adevarul acum o ora
Gruparea islamistă palestiniană Hamas a difuzat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în cursul atacului lansat la 7 octombrie în sudul Israelului şi i-a dus în Gaza.

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°