Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta, interimar la Transporturi. 5.000 de ceferiști protestează împotriva privatizării CFR Marfă

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 25 iulie 2013 ·

Sindicatele din sectorul feroviar organizează astăzi o acțiune amplă de protest, în fața sediului Ministerului Transporturilor, la care sunt așteptați să participe peste 5.000 de salariați din companiile de profil. Sursa: Octavian Cocolos

La miting vor lua parte membri ai Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial, Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă din România (FMLR), Federaţiei Naţionale Drum de Fier, Federaţiei Sindicatelor Ramurii Vagoane. Protestul va începe în jurul orei 10.00, în parcul din faţa Ministerul Transporturilor, au anunțat sindicatele. De aici, ceferiștii intenționează să mărșăluiască spre sediul Guvernului.

Dacă solicitărilor lor nu vor fi soluționate, sindicaliștii din sectorul feroviar au anunțat că iau în calcul și declanșarea grevei generale.

Revendicările ceferiștilor

Pe lista nemulțumirilor care i-au scos pe feroviari în stradă se numără și privatizarea defectuoasă a companiei CFR Marfă şi lipsita de transparenţă a conducerii acestei societăți de stat. Oamenii se plâng că șefii celui mai mare operator de transport de marfă din sectorul feroviar intenționează să reducă programul de lucru de la 5 la 4 zile pe săptămână, fapt care va determina și scăderea veniturilor salariaţilor.

Totodată, ceferiștii se tem că, după semnarea contractului de vânzare al CFR Marfă, circa 2.500 dintre ei vor rămâne fără un loc de muncă. În plus, feroviarii sunt nemulțumiți de decizia Ministerului Transporturilor de a opera concedieri colective în sectorul feroviar.

Sindicaliștii dau asigurări că acţiunea de protest nu va conduce la perturbarea traficului feroviar de pasageri şi mărfuri pe reţeaua feroviara română şi internaţională.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 2 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 3 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Activista pentru climă Greta Thunberg a fost amendată la ea acasă

Mediafax acum 13 minute
Thunberg şi alţi patru activişti au fost judecaţi după ce poliţia i-a îndepărtat cu forţa pe 12 şi 13 martie, în timpul unor proteste de tip „sit-down" împotriva efectelor schimbărilor climatice. Thunberg a fost amendată cu 6.000 de coroane suedeze

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 3 ore
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum 35 minute
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 7 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Atenționare de călătorie pentru români. O țară reintroduce controlul la frontiera internă

Ziare.com acum 43 minute
Cetăţenii români care tranzitează sau intenţionează să se deplaseze în Suedia sunt atenționați de Ministerul Afacerilor Externe că autorităţile din regat au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat, în perioada 12 mai - 1

Măsura PSD de plafonare dă rezultate, prețul gazelor s-a ieftinit cu 20% în ultima lună

Ziua News acum 2 ore
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare producător de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna marti

UPDATE - Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Valea Lungă (Alba) şi Copşa Mică (Sibiu), în urma unei viituri puternice/ Traficul, reluat pe un fir/ Trei trenuri oprite în cele două staţii vor avea întârzieri între două şi cinci ore - FOTO

News.ro acum 21 minute
Traficul feroviar a fost oprit temporar, miercuri, între staţiile Valea Lungă, judeţul Alba, şi Copşa Mică, judeţul Sibiu, în urma unei viituri care a adus aluviuni pe calea ferată. Trei trenuri de călători au fost oprite în cele două staţii până la

Primăria Capitalei, dată în judecată. Instituția, acuzată că a retrocedat abuziv 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR

Ziare.com acum 3 ore
Asociaţia Grupul de Iniţiativă Civică IOR-Titan a anunțat miercuri, 8 mai, că a dat în judecată Primăria Capitalei pentru a recupera 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR despre care afirmă că au fost retrocedate ”în mod abuziv” în mai 2005. ”A

Vremea

București
acum

17°
mie.

15°/19°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

17°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°