Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Capitala creşte verde: Sorin Oprescu şi Rovana Plumb au plantat copaci, în Parcul Tineretului

Publicat in Jurnalul, duminică 3 noiembrie 2013 ·

Sorin Oprescu, edilul Capitalei, alături de Rovana Plumb, ministrul Mediului, au participat la acţiunea de plantare de copaci din Parcul Tineretului. Cei 400 de elevi voluntari care au demarat acţiunea au plantat aproximativ 700 de arbori şi arbuşti.

"Campania demarată de Direcţia de Mediu are două scopuri: pe de o parte educaţia copiilor - încercăm să-i implicăm şi pe cei cu dizabilităţi, respectiv sindromul Down - iar pe de altă parte ne propunem să demarăm acţiuni pentru a păstra în primul rând verde Bucureştiul şi pentru a mări spaţiile verzi”, a declarat Oprescu.

"Sunt foarte bucuroasă că putem să continuăm împreună proiectul 'Capitala creşte verde'. De altfel, împreună cu domnul primar, ne-am propus ca Bucureştiul să devină una dintre cele mai curate capitale europene până în 2015”, a spus Rovana Plumb.

Primăria Capitalei, prin Direcţia de Mediu şi ALPAB, a organizat, în ultimii trei ani, campanii de plantare în care au fost sădiţi aproximativ 10.000 de arbori şi arbuşti.  Sorin Oprescu, edilul Capitalei, alături de Rovana Plumb, ministrul Mediului, au participat la acţiunea de plantare de copaci din Parcul Tineretului. Cei 400 de elevi voluntari care au demarat acţiunea au plantat aproximativ 700 de arbori şi arbuşti.

"Campania demarată de Direcţia de Mediu are două scopuri: pe de o parte educaţia copiilor - încercăm să-i implicăm şi pe cei cu dizabilităţi, respectiv sindromul Down - iar pe de altă parte ne propunem să demarăm acţiuni pentru a păstra în primul rând verde Bucureştiul şi pentru a mări spaţiile verzi”, a declarat Oprescu.

"Sunt foarte bucuroasă că putem să continuăm împreună proiectul 'Capitala creşte verde'. De altfel, împreună cu domnul primar, ne-am propus ca Bucureştiul să devină una dintre cele mai curate capitale europene până în 2015”, a spus Rovana Plumb.

Primăria Capitalei

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 56 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum o ora
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum o ora
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

De ce nu a primit Simona Halep wild card la Roland-Garros. “Sunt alegeri foarte dificile", spune directoarea turneului, Amélie Mauresmo

News.ro acum o ora
Simona Halep, aflată pe locul 1139 în clasamentul WTA, ratează ediţia din acest an a turneului de la Roland-Garros. Ea nu a primit wild card, iar directoarea turneului, Amelie Mauresmo, a explciat de ce, potrivit flashscore.fr. "Dacă Simona ar fi fo

Instanța a suspendat recuperarea prejudiciului în dosarul Voiculescu - Institutul de Cercetări Alimentare

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea executării sentinţei prin care instanţa a decis recuperarea prejudiciului în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 de ani de închisoare pentru corupţie pentru privatizarea Institutului de Cer

Monica Niculescu a câştigat turneul de la Strasbourg la dublu

News.ro acum 3 ore
Perechea Monica Niculescu/Cristina Bucşa (România/Spania) a câştigat, sâmbătă, proba de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 500 de la Strasbourg. Niculescu şi Bucşa au învins în finală echipa Asia Muhammad/Aldila Sutjiadi (SUA/Indonezia), sc

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

Sociologul Vasile Dîncu: În momentul acesta, sondajele arată că Mircea Geoană are o candidatură credibilă / Ar putea să fie în finala prezidenţială

News.ro acum 6 ore
Sociologul Vasile Dîncu (PSD) a explicat, sâmbătă, că Mircea Geoană este, în acest moment, un personaj credibil, având în vedere că ocupă cea mai înaltă funcţie deţinută de un român în sistemul internaţional. Dîncu a precizat că Geoană este apreciat

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum 8 ore
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Vremea

București
acum

24°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

26°
sâm.

15°/26°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

21°
sâm.

17°/21°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

21°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°