Medicii exagerează cu prescrierea antibioticelor în răceală şi gripă, avertizează cercetătorii londonezi. Potrivit acestora, cele mai multe cazuri s-ar putea vindeca de la sine, fără ca
Medicii exagerează cu prescrierea antibioticelor în răceală şi gripă, avertizează cercetătorii londonezi. Potrivit acestora, cele mai multe cazuri s-ar putea vindeca de la sine, fără ca sistemul de asigurări de sănătate să mai aloce fonduri pentru tratamente care nu întotdeauna se justifică, potrivit cotidianului britanic "Daily Mail".
Pe de altă parte, atenţionează specialiştii, administrarea în exces a antibioticelor determină o rezistenţă la acestea. Afirmaţiile oamenilor de ştiinţă de la University College London au la bază un studiu care arată că peste trei milioane de britanici, trataţi între 1991 şi 2001 cu antibiotice, nu aveau nevoie de ele pentru a scăpa de infecţiile tractului respirator superior, precum răceala sau bronşita.
Numai în cazul bătrânilor s-a constatat că administrarea de antibiotice a diminuat substanţial riscul apariţiei pneumoniei după o infecţie respiratorie. Potrivit profesorului Martyn Partridge, de la Institutul Naţional de Cardiologie şi Pneumologie din Marea Britanie, există trei mari pericole în cazul excesului de antibiotice: germenii pot dezvolta rezistenţă la medicamente, pot apărea deranjamente la stomac sau pot fi distruse şi bacteriile sănătoase odată cu cele nocive.