Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campania se duce şi pe Net

Publicat in Adevarul, luni 30 aprilie 2007 ·

Susţinătorii şi adversarii lui Băsescu se luptă aprig în spaţiul virtual folosind internetul şi mesajele trimise în reţelele de telefonie mobilă Mesajele pro şi anti-Băsescu au Susţinătorii şi adversarii lui Băsescu se luptă aprig în spaţiul virtual folosind internetul şi mesajele trimise în reţelele de telefonie mobilă Mesajele pro şi anti-Băsescu au devenit o parte importantă a arsenalului folosit pentru bătălia care se va da pe 19 mai. Imaginaţia strategilor de campanie este pusă la încercare, unele idei au impact, dar altele nu sunt altceva decât mesaje vulgare. Simpatizanţii preşedintelui şi cei care militează pentru demiterea sa la referendumul de pe 19 mai au început campania. Pe internet s-au creat deja pagini speciale care militează fie pentru susţinerea lui Băsescu, fie pentru demiterea sa, ori care doar conţin un aşa-zis sondaj, adică întreabă vizitatorul dacă este de acord sau nu cu demiterea lui Traian Băsescu şi arată procentele pentru fiecare opţiune. Pe lângă mesajele trimise de vizitatori, susţinătorii lui Băsescu au afişat pe internet diverse fotografii trucate care conţin mesaje la adresa celor 322 de parlamentari care au votat pentru suspendare. Campania prin intermediul mesajelor pe telefoanele mobile este mult mai agresivă, autorii mizând pe faptul că vor trimite mesajul prietenilor sau cunoscuţilor. "Vrei să f…? F… parlamentul! Mergi la vot pe 19 mai. Veveritza te roagă să dai mesajul mai departe", este conţinutul unor astfel de sms-uri. Tot pe internet circulă şi o petiţie care solicită semnături pentru dizolvarea parlamentului. "Scopul acestui demers este de a aduna adeziuni pentru declanşarea unui referendum de dizolvare a Parlamentului României şi declanşarea alegerilor anticipate", se arată în documentul virtual. "Băsescu, la ţintă" -reloaded Pe pagina de internet a lui Traian Băsescu a fost reluat jocul din 2004. Peste fotografia lui

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 7 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 2 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 10 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 10 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 12 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 7 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 6 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 9 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 8 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°