Intr-o singuratate totala, uitat de lume intr-o casa de batrini de la marginea Parisului, s-a stins Aurel Cojan, pictorul inefabilului, unul dintre marii nostri artisti. Daca libertatea absoluta are un sens, ea impune si singuratatea, iar el a avut parte de amindoua din plin. Traia intr-o stare de copilarie vesnica, ca o pasare cintatoare si calatoare, neajutat de nimeni.
Personajul acela hitru, incomod, vesnic revoltat pe societate, care nu a tinut cont de nici o constringere sociala, era alcatuit din acelasi aluat ca si Cioran, cu care, de altfel, era ruda. Ruxandra Garofeanu ne-a lasat marturie unul dintre cele mai frumoase filme, portret tulburator si inconfundabil despre un artist roman.
In lumea dura a peisajului artistic parizian, printre zecile de mii de artisti, Franta l-a onorat pe acest boem incomod cu titlul de „Cavaler al artelor si literelor“. „Culturnicii“ nostri l-au invitat la cei 90 de ani, i-au acordat un titlu si s-au filmat cu el spre a consemna pentru eternitate fapta lor buna, dar nu i-au cumparat nici o lucrare, grabindu-se sa-l imbarce in avionul ce-l inapoia pentru totdeauna in Franta pe cel care crezuse pentru moment ca isi va sfirsi zilele in pamintul ce il zamislise, pe cel care mingiia zidurile din Montmartre gindindu-se la Vacaresti.
Sutele de lucrari ale lui Aurel Cojan stau inghesuite in depozitele Galeriei Marqaron, se gasesc la Fondul National de Arta Contemporana al Frantei, fiind prezent in expozitiile itinerante, fara insa a fi prezent si in expozitia Depozit, organizata de Muzeul National de Arta Contemporana al Romaniei. Cazul nu este singular.
Aurel Cojan lucra mult, presat probabil de obsesia ca miine nu va avea ce minca. Lucrarile le vindea pe preturi de nimic, cu teama continua de a nu afla domnul Marqaron, directorul galeriei care, lunar, ii cumpara patru-cinci picturi si sase-sapte de
