Zoe Trahanache poate fi luată drept model de politician pentru toate femeile de azi care fac sau vor să facă politică.
Ca tot dramaturgul, Eugen Şerbănescu şi-a publicat în volum piesa „A doua scrisoare pierdută". Nu doar pentru că urma să am un taifas TV cu autorul despre ea, dar şi pentru că făcea referire la capodopera lui Caragiale, am citit cartea apărută recent în librării.
Contrar aparenţelor, deşi personajele sunt cele din „O scrisoare pierdută", producţia lui Eugen Şerbănescu nu e o continuare a textului celebru, croită de un alt autor. Cu ani în urmă, ca director la „Expres Magazin", am lansat pe plan naţional un concurs având drept temă întocmirea volumului II la „Delirul" lui Marin Preda, ştiut fiind că marele romancier nu şi-a îndeplinit făgăduiala de a da o continuare la volumul I.
Creaţia lui Eugen Şerbănescu, deşi se petrece după sârba moldo-valahă care încheie „O scrisoare pierdută", nu se vrea o astfel de continuare. Aşa cum mi-a mărturisit autorul la taifasul ce va fi difuzat sâmbătă, săptămâna aceasta, la ora 22.00, pe B1 TV, personajele lui Caragiale au fost puse la treabă în scopuri publicitare. Ştiute deja de publicul cititor sau spectator de pe vremea Bac-ului, personajele lui Caragiale vor da o mână de ajutor la succesul piesei.
Dintre toate personajele piesei lui Eugen Şerbănescu m-a interesat Zoe Trahanache. La „Taifasul TV", aşa cum vor observa telespectatorii, l-am întrebat pe distinsul scriitor cum ar încadra în Istoria României pe Zoe Trahanache, dacă aceasta ar fi un personaj real. N-am întrebat întâmplător.
În „A doua scrisoare pierdută", Zoe Trahanache îşi dezvăluie ambiţiile de a fi deputat. Printr-o acrobaţie de tip dramaturgic, piesa face în aşa fel încât Zoe să fie propusă deputat de un personaj născocit de Eugen Şerbănescu: Tache Ionescu, sugerat de a fi însuşi Caragiale. Aşadar, dacă ar fi dat
