“În această cabină mă îmbrăcam împreună cu Gina Patrichi, la spectacolele «Elisabeta», «Dimineaţa pierdută»... Cabina din teatru e dormitorul, e biblioteca actorului sau e budoarul actriţei. E un spaţiu plin de energie, în care se încarcă actorul înainte de spectacol, lăsând, la rându-i, energia în teatru. Vorbeam o dată cu Mihai Măniuţiu că teatrul este un depozit de fantome, de energii, majoritatea pozitive, acumulări ale eroilor care au avut viaţă. De aceea, un teatru este o bogăţie de simţiri care nu se pierd. Ele plutesc, sunt absorbite de pereţi, de dulapuri, de oglinzile acestea, aşa pocite cum sunt ele. Au ceva din viaţa noastră sau din viaţa celor care au trecut pe aici.” Fragmentul de mai sus l-am sustras dintr-un dialog pe care l-am avut, cu ceva ani în urmă, cu Irina Petrescu în cabina sa de la Sala “Toma Caragiu” a Teatrului Bulandra. Punea mare preţ pe amintiri. Erau vii şi personale, precum se exprimase, din clipa în care se aşeza pe scaun, în faţa oglinzii.

“De obicei, actorul îşi aduce câte ceva şi păstrează aici. Gina avea fotografia fetiţei ei când era foarte mică; avea şi o felicitare de la fată, de 8 martie, care era şi ziua de naştere a Ginei. Oana Pellea a stat o vreme în cabina asta şi avea sub sticla de pe măsuţă o bucată de caşmir dintr-un şal al bunicii ei. Simţi câte o dată nevoia să aduci ceva personal de acasă.”

Irina Petrescu este şi ea acum un spirit şi a intrat în “depozitul fantomelor” de la “Bulandra”. Cu siguranţă, emană energii pozitive în acest teatru, care i-a fost atâţia ani un “adăpost”.

A fost iubită de spectatori, mai ales de cei care o ţineau minte din primul său film “Valurile Dunării”, regizat de Liviu Ciulei. Era încă studentă, la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” din Bucureşti, pe care l-a absolvit în 1963 (clasa profesorului Ion Şahighian, asistent regizorul Davi