Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Astronomul şi prezentatorul TV britanic Patrick Moore a murit la vârsta de 89 de ani

Publicat in Gandul, duminică 9 decembrie 2012 ·

Astronomul şi prezentatorul de televiziune britanic Patrick Moore, autor a peste 60 de cărţi de astronomie, mai ales despre Lună, a murit duminică la prânz, la vârsta de 89 de ani, a anunţat familia sa într-un comunicat, informează AFP.

Patrick Moore a prezentat mulţi ani "Sky at night", o emisiune care promova astronomia în rândul publicului larg, difuzată de postul BBC1 din anul 1957, anul lansării lui Sputnik 1, primul satelit artificial al Pământului. El prezenta din anul 2004 o emisiune dedicată stelelor din Univers, de la domiciliul său, întrucât nu putea să se mai deplaseze din cauza unei artrite.

Potrivit postului BBC, Patrick Moore a participat la cartografierea Lunii, înainte de misiunile Appolo iniţiate de NASA, iar "ruşii s-au folosit de hărţile lui pentru a stabili o corelaţie cu primele fotografii care prezentau faţa nevăzută a Lunii".

Această longevitate excepţională în televiziune - 55 de ani - i-a adus includerea în Cartea Guinness a Recordurilor, reaminteşte site-ul postului BBC, care adaugă că renumitul astronom britanic "nu intenţiona să se pensioneze".

"A murit liniştit, la ora 12.25 GMT în această după-amiază", în casa lui din oraşul Selsey, aflat în comitatul West Sussex din sudul Angliei, se mai spune în comunicatul familiei sale.

"După o scurtă spitalizare, săptămâna trecută, medicii au stabilit că niciun tratament nu mai putea să îl ajute", au adăugat apropiaţii astronomului, fără a preciza boala de care suferea acesta.

Pe parcursul vieţii sale, el a avut ocazia să îi cunoască pe Orville Wright - primul om care a reuşit un zbor dirijat cu un aparat cu motor (mai greu decât aerul) -, Iuri Gagarin - primul om ajuns în spaţiu - şi Neil Armstrong - primul om care a păşit pe Lună.

"Primul om care va ajunge pe Marte s-a născut probabil deja, iar noi am stabilit probabil un contact cu o altă formă de

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum o ora
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Grindină în vestul României. Localnicii se plâng că au fost afectate livezile și grădinile

HotNews acum 14 minute
Mai multe județe din vestul României au fost afectate la primele ore ale după-amiezii de duminică de ploi abundente care, pe alocuri, au fost însoțite de grindină. Aceasta a afectat serios grădinile și livezile, mai ales că arborii se află în perioa

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 4 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 2 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 12 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 4 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Superliga – play-out: Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi 2-1

News.ro acum o ora
Echipa Petrolul Ploieşti a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Oţelul Galaţi, în etapa a 8-a din play-out-ul Superligii. Gazdele au deschis scorul în minutul 10, dintr-un penalti obţinut de Alexandru Musi şi transformat de Grozav.

Gimnastică: România, locul 4 în finala pe echipe de la Campionatul European

News.ro acum o ora
Echipa României s-a clasat, duminică, pe locul 4 în finala Campionatului European de la Rimini. Aurul continental a revenit Italiei. Cu un punctaj total de 156.397, tricolorele Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman şi Amalia Ghigoar

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

14°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°