*La numai 17 ani, băiatul este acuzat de 13 furturi
Băiatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv. Florin, un adolescent de numai 17 ani, din comuna Maliuc, localitatea Vulturu, a fost prins la finalul lunii septembrie, de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Tulcea. Aceştia l-au identificat pe faleza municipiului, având asupra sa un cuțit. Florin s-a ales, iniţial, cu dosar penal conform Legii 61/1991.
Anchetatorii au extins cercetările şi au ajuns la concluzia că adolescentul ar fi sustras suma de 70 lei dintr-o locuință situată pe strada Dochiei din Tulcea.
„În urma extinderii cercetărilor s-a stabilit faptul că minorul este suspect și în alte douăsprezece furturi din locuințe, săvârșite în Tulcea în luna septembrie 2013”, spune Daniela Condrea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Tulcea.
Minorul, împreună cu un complice, au fost trimişi în judecată la începutul acestei săptămâni. Următorul termen de judecată stabilit de instanţă este 21 octombrie.
*La numai 17 ani, băiatul este acuzat de 13 furturi
Băiatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv. Florin, un adolescent de numai 17 ani, din comuna Maliuc, localitatea Vulturu, a fost prins la finalul lunii septembrie, de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Tulcea. Aceştia l-au identificat pe faleza municipiului, având asupra sa un cuțit. Florin s-a ales, iniţial, cu dosar penal conform Legii 61/1991.
Anchetatorii au extins cercetările şi au ajuns la concluzia că adolescentul ar fi sustras suma de 70 lei dintr-o locuință situată pe strada Dochiei din Tulcea.
„În urma extinderii cercetărilor s-a stabilit faptul că minorul este suspect și în alte douăsprezece furturi din locuințe, săvârșite în Tulcea în luna septembrie 2013”, spune Daniela Condrea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Tul