Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preţurile au scăzut în iulie pentru a doua lună consecutiv. Rata anuală a inflaţiei a coborât sub 5%

Publicat in Romania Libera, miercuri 10 august 2011 ·

Preţurile de consum au scăzut în iulie pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a ieftinirii alimentelor, astfel că rata anuală a inflaţiei a coborât la 4,85%, ajutată şi de eliminarea efectului de bază din iulie 2010, când a fost majorată TVA, reiese din datele publicate miercuri de INS şi citate de Mediafax.

În iulie anul trecut, când TVA a fost modificată de la 19% la 24%, preţurile au urcat cu 2,6% faţă de luna anterioară.

În iulie 2011, preţurile au coborât per total cu 0,35% faţă de luna anterioară, în condiţiile în care alimentele s-au ieftinit cu aproape 2% , serviciile s-au scumpit cu aproape un punct procentual, iar preţurile pentru mărfurile nealimentare au urcat cu 0,44%.

Din categoria mărfurilor alimentare, cele mai mari reduceri au fost înregistrate la legume şi conserve de legume, care s-au ieftinit cu aproape 15%. În această subcategorie, cartofii s-au ieftinit cu aproape 5%, iar preţurile la alte legume şi conserve de legume au coborât cu 20,4%.

O reducere cu 5,36% a preţurilor a fost înregistrată la fructe şi conserve din fructe.

La polul opus, creşteri de preţuri au avut loc la ouă (+2,34%) şi mierea de albine (+1,3%).

Celelalte categorii de mărfuri au înregistrat variaţii de preţ nesemnificative, în limita unui punct procentual.

Mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 0,44% în luna iulie, creşterea fiind determinată în mare parte de scumpirea la tutun şi ţigări, cu 1,91%, dar şi la combustibili, cu 0,65%.

La servicii, cele mai mari creşteri de preţ au fost înregistrate la categoriile apă, canal şi salubritate (+3,71%), transport aerian (+1%) şi telefonie (+1%).

De la începutul acestui an preţurile au urcat cu 2,39%.

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit recent în scădere prognoza de inflaţie pentru acest an, de la 5,1% la 4,6%, şi prognoza pentru 2012, de la 3,6% la 3,5%.

În luna mai

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 8 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum o ora
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Constanţa: Un bărbat de 57 de ani a fost reţinut, după ce a încercat să violeze o femeie, iar apoi i-a furat un telefon mobil şi două carduri bancare

News.ro acum 29 minute
Un bărbat de 57 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Constanţa, pentru 24 de ore, după ce a încercat să violeze o femeie, iar apoi i-a furat un telefon mobil şi două carduri bancare.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 2 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum o ora
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 3 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 4 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°