Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Presedintele Iliescu la cursul festiv al Facultatii de Bioinginerie Medicala

Publicat in Buna Ziua Iasi, duminică 24 iunie 2001 ·

•Anul acesta a absolvit prima promotie din mileniul al treilea

Pentru studentii si cadrele didactice de la Facultatea de Bioinginerie Medicala din Iasi, vizita presedintelui Ion Iliescu are o nota aparte. Presedintele Ion Iliescu va sustine sambata, de la ora 9.00, cursul festiv al primei promotii din mileniul trei a Facultatii de Bioinginerie Medicala din cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie "Gr.T. Popa". Infiintata in 1994, Facultatea de Bioinginerie Medicala din Iasi, singura de profil din tara, a dat prima sa promotie in anul 2000. Presedintele isi va sustine prelegerea in Auditorium Maximum, cel mai mare amfiteatru al UMF, aflat in cladirea Facultatii de Farmacie. Pentru a da importanta cuvenita momentului, presedintele Ion Iliescu nu a dat nici un indiciu privind subiectul prelegerii sale de la cursul festiv. Pregatirea vizitei presedintelui la Facultatea de Bioinginerie Medicala nu a fost insa lipsita de detalii picante. Capacitatea de numai 300 de locuri a amfiteatrului nu a reusit sa-i multumeasca pe toti cei care si-au manifestat dorinta de a participa la festivitate. Din motive ce tin de asigurarea protectiei presedintelui, in amfiteatru vor intra cei 80 de absolventi ai promotiei 2001 insotiti doar de catre un singur parinte. Diferenta pana la 300 de locuri va fi ocupata de cadre didactice de la UMF, care nu au scapat de o triere drastica, oficialitati, SPP si reprezentanti mass-media. Cadre didactice, studenti si parinti ai acestora, au intocmit mai multe liste in speranta ca vor putea sa se afle pe parcursul a doua ore in apropierea presedintelui Ion Iliescu. Ieri, in jurul pranzului, lista nu era inca definitivata, in final aceasta urmand sa primeasca avizul SPP. Referitor la serviciul ce asigura protectia presedintelui, cativa dintre ofiterii acestuia au starnit ieri hazul studentilor de la UMF cand au scotocit prin fantana

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

Ziua Constanta acum 3 ore
Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează Reuters. În calitate de pr

Un candidat PSD la o primărie din Vaslui, reținut după ce a încercat să mituiască doi polițiști

HotNews acum 2 ore
Maricel Gîfu, fost primar al comunei vasluiene Pogana până în 2020 și actual candidat din partea PSD pentru aceeași funcție, a fost reținut duminică, pentru dare de mită. PolițieFoto: Cateyeperspective | Dreamstime.com Bărbatul a fost prins în flagr

Incendiu la Parchetul Vaslui. Gestul șocant al unei grefiere

Ziare.com acum 2 ore
Un incendiu a fost înregistrat, luni, 20 mai, la Parchetul Vaslui, unde o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă, potrivit unor surse AGERPRES. Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere c

Miron Cozma, audiat la Parchet în Dosarul Mineriadei- „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu“

Ziua Constanta acum 3 ore
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. "Care Mineriadă? To

Vești bune despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Când ar putea fi EXTERNAT marele actor

Gandul acum 36 minute
Vești bune despre starea de sănătate a lui Florin Piersic! Actorul ar putea fi externat în cel mult zece zile, spun medicii. Însă, condiția pentru care artistul să plece acasă este ca starea sa de sănătate să rămână stabilă. ”Important e că riscuri

Curtea Penală Internațională solică mandate de arestare pentru Benjamin Netanyahu și pentru liderii Hamas

HotNews acum 27 minute
Curtea Penală Internațională solicită mandate de arestare pentru liderul militar al Hamas, Yahya Sinwar, și pentru prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu pentru acuzații de crime de război și crime împotriva umanității comise în timpul atacuril

Meteo: Temperaturi de vară și val de ploi consistente în următoarele două săptămâni

HotNews acum 2 ore
Meteorologii estimează că temperaturile vor fi apropiate de cele normale în următoarele două săptămâni, în toate regiunile din țară, dar vor fi oscilații de temperatură și intervale de ploi consistente, după data de 22 mai și în primele zile ale lun

Marcel Ciolacu: Sectorul comunicaţiilor electronice are rol strategic pentru România

Mediafax acum o ora
Şeful Executivului a găzduit luni şi ceremonia de semnare a Memorandumului de Înţelegere pentru cooperare în domeniul comunicaţiilor electronice între România şi Qatar, parafat de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementar

Premierul Marcel Ciolacu, vizită oficială în Turcia, marţi, la invitaţia preşedintelui Erdoğan: Turcia este principalul partener comercial non-UE al României; Ne-am propus să creştem schimburile comerciale la 15 miliarde de dolari

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu efectuează marţi o vizită oficială în Turcia, la invitaţia preşedintelui Erdoğan, el urmând să fie însoţit de o delegaţie de miniştri. Premierul transmite că Turcia este principalul partener comercial non-UE al României şi c

Cod galben de furtuni, în mai multe zone ale ţării / Se anunţă intensificări ale vântului şi grindină

News.ro acum 48 minute
Meteorologii au emis, luni, mai multe avertizări nowcasting cod galben de furtuni, valabile pentru mai multe zone ale ţării. Se vor semnala ploi abundente, descărcări electrice şi grindină. Potrivit ANM, până la ora 15.30, este cood galben în judeţu

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

13°/20°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

13°/24°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

24°
lun.

15°/24°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°